Caraş-Severin, Romania

VEST – Procurorul Schiffbeck a murit vineri dimineaţa, după ce s-a aruncat de la etajul 6 al sediului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din centrul Timișoarei. Potrivit primelor declarații ale colegilor de serviciu, nimic nu anunța gestul fostului șef al DNA Timișoara. Schiffbeck a venit la serviciu, a discutat cu colegii, a intrat apoi în biroul său, unde a deschis geamul și s-a aruncat în gol. Schiffbeck a fost șeful DNA Timișoara până în anul 2015, avea 48 de ani, era căsătorit și avea doi copii.

Conducerea DNA a precizat că nu există informaţii că procurorul Tamaș Schiffbeck ar fi fost vizat în vreo anchetă penală sau disciplinară.

Conducerea și personalul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție își exprimă profundul regret pentru încetarea din viață, a domnului procuror Tamaș Schiffbeck, un bun coleg și un profesionist desăvârșit. Direcția Națională Anticorupție nu are cunoștință ca domnul procuror Tamaș Schiffbeck să fi fost vizat de vreo anchetă penală sau disciplinară”, transmite DNA.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a deschis un dosar de moarte suspectă în cazul fostului procuror-şef al DNA Timişoara Tamaş Schiffbeck, după ce acesta a căzut de la etajul 6 al clădirii instituţiei unde lucra.