Reactualizat la:

Zone ale caror drumuri ajung la Ministerul Dezvoltarii

Zone ale caror drumuri ajung la Ministerul Dezvoltarii
Scris de Nina Curița - CARAŞ-SEVERIN – În şedinţa de luni a Consiliului Judeţean au fost aprobate şapte proiecte ce prevăd modernizarea unor drumuri judeţene.

Rectifica

Aşa cum vă spuneam, în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean, desfăşurată la începutul acestei săptămâni, au fost aprobate proiectele de hotărâre ce vizează indicatorii tehnico-economici pentru drumurile judeţene, pentru care s-a depus documentaţia în vederea includerii în lista de obiective a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL 2). Este vorba de şapte drumuri judeţene, care urmează a fi depuse la Ministerul Dezvoltării, iar apoi, în conformitate cu prevederile legale, să fie semnate contractele de finanţare. Cele şapte proiecte prevăd modernizarea drumurilor judeţene DJ 680A, Maciova – Ciuta – Obreja (DN 68), DJ 585, Valeapai – Duleu – limită cu judeţul Timiş, DJ 608B, Constantin Daicoviciu – Copăcele, DJ 608B, Copăcele – Zorlencior, DJ 608B, Zorlencior – Zorlenţu Mare, DJ 571F (DN 57B) – Eftimie Murgu şi DJ 571G, Gârbovăţ – Lăpuşnicu Mare.

Înainte de aprobarea proiectelor, chiar dacă PNL nu a votat, consilierul judeţean Ioan Cojocariu îi spunea preşedintelui Silviu Hurduzeu: „vedeţi, de aia nu mai votăm noi. Că toată ziua aprobăm hârtii şi nu asfaltăm nici măcar un kilometru de drum“.

În replică, şeful judeţului i-a spus că: „aceasta este procedura, dle consilier, aceştia sunt paşii, există termene date prin lege şi nu se poate altfel“. Şi fără votul PNL, proiectele privind drumurile au fost aprobate. Un alt punct important aflat pe ordinea de zi, din totalul celor 36, se referă la bugetul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, care a fost suplimentat cu suma de 700 mii lei, în vederea achiziţionării unei cupole pentru computerul tomograf, achiziţionat în urma unui proiect trasfrontalier. În aceeaşi şedinţă, a avut loc şi o rectificare pozitivă a bugetului Consiliului Judeţean Caraş-Severin, cu suma de 320 mii lei.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
De ce vrea Popa sa inchida Bulevardul Republicii
REŞIŢA - Edilul spune că şi el, ca toată lumea, voia drumuri cu mai multe benzi, mai multe locuri de parcare, mai [...] mai multe »
Timisul ori vine cu noi, ori ne lasa in pace
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea vineri consilierul judeţean Ioan Crina, după o serie de discuţii aprinse în [...] mai multe »
Muncitorul Resita, eliminata din Cupa
REȘIȚA - Echipa de futsal Muncitorul Reșița a fost eliminată duminică, 18 februarie, din faza a doua a Cupei [...] mai multe »
De ce nu se dezvolta judetul? De asta…
REȘIȚA - „Judeţul ăsta nu se dezvoltă din cauza prostiei.“ Ceva ce noi, muritorii de rând, deja știm prea [...] mai multe »
Caras-Severinul are un buget mai mare decat in 2017
CARAŞ-SEVERIN - Cel mai important proiect aprobat vineri de consilierii judeţeni, în şedinţa ordinară, a fost [...] mai multe »
Elicopterele nu vor mai ateriza la Spitalul Judetean
REŞIŢA - Şi asta pentru că administraţia judeţeană, din motive obiective, a renunţat la ideea construirii unui [...] mai multe »
Peste doua milioane de lei pentru scolile din Socol
SOCOL - Vor fi reabilitate cele din localităţile Zlatiţa, Câmpia şi Socol. Pe lângă acestea, alte câteva [...] mai multe »
Actori timisoreni dezlantuiti pe scena resiteana
REŞIŢA - Totul, la premiera muzicalului „Iaacovi şi Leidental”, prima din stagiunea în curs a Teatrului de Vest. mai multe »
Beneficiarii Legii 416, pusi la treaba!
FOROTIC - În urmă cu o lună au început lucrările de întreţinere a albiei pârâului Cernovăţ, care traversează [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou