Reactualizat la:

Zoe a lui Popa face loc taximetrelor electrice

Zoe a lui Popa face loc taximetrelor electrice
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Chiar dacă nici primarul Ioan Popa nu ştia dacă o are pe Zoe sau nu, edilul a putut spune că a pregătit terenul pentru ca taximetrele electrice să primească licenţele necesare.

 (4 comentarii)

Rectifica

Vizita reprezentanţilor CEZ la Reşiţa şi inaugurarea primei staţii de alimentare pentru vehiculele electrice a deschis, în municipiu, startul pentru noi proiecte. Se vorbea atunci despre faptul că este în plan achiziţionarea a două vehicule electrice, chiar de către municipalitate: unul pentru cei de la Transport Urban, celălalt pentru Direcţia de Achiziţii. Zilele trecute se vorbea despre procedurile destul de avansate în cazul unuia dintre ele, şeful administrativului reşiţean urmând să intre în posesia lui Zoe, model electric scos de cei de la Renault, pe care-l are deja şi primarul Timişoarei. Întrebat vizavi de acest lucru, primarul Ioan Popa a răspuns sincer: „Da, cred că da. Am auzit şi eu! Nu ştiu, Achiziţiile se ocupă! Eu, când mă anunţă, m-am urcat în el să-l testez. Sunt şi eu foarte curios să-l testez, însă profit de ocazie să fac un apel pe această cale taximetriştilor din Reşiţa să-şi scrie proiecte, să-şi caute consultanţi, sunt şi în Reşiţa o grămadă de consultanţi care pot să scrie mici proiecte de Start Up, acele proiecte de 40.000 de euro, pentru că sunt eligibile maşinile electrice pentru taximetrie. Deci pot lua practic maşina gratis. Eu cred că din toate proiectele care sunt pe Regiunea Vest, am putea lua între 30 şi 40 de maşini electrice“, a precizat edilul, făcând referire la un proiect prezentat, recent, de Jurnal CS.

De altfel, aleşii urbei au schimbat regulamentul vizavi de taximetre, tocmai pentru a permite acest lucru. „Tocmai asta am făcut de fapt, dar n-am făcut mare tam-tam pe speţa respectivă, a explicat primarul Reşiţei. Am crescut numărul de licenţe pe care-l acceptăm, tocmai în ideea că, în cazul în care dânşii reuşesc să lucreze pe Start Up, să se finanţeze pentru ele, să putem să le oferim licenţe. Până acum discutam să înlocuim o licenţă clasică, de combustibil fosil, cu una electrică. Şi atunci le-am dat un pic de respiro, dacă vin cu cinci, zece maşini, să putem să le şi oferim licenţe“.



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Consiliul Judetean lamureste situatia de pe Aeroportul Caransebes
CARAŞ-SEVERIN - Forul decizional judeţean precizează clar că Aeroportul Caransebeş aparţine domeniului public al [...] mai multe »
Dosar penal pentru o postare pe Facebook
REŞIŢA - Un tânăr cuplu dintr-una din localităţile aparţinătoare municipiului a trăit, zilele trecute, cu teama [...] mai multe »
La ora 16 se inchid posturile de politie! Apoi este Texas acolo!
CARAŞ-SEVERIN - Potrivit șefului Comisiei de Apărare şi Ordine Publică din Senatul României, infracţiunile cu [...] mai multe »
Unitati sanitare dotate cu ser antiviperin
CARAŞ-SEVERIN - În fiecare an, odată cu începutul sezonului estival, creşte şi numărul cazurilor de pacienţi [...] mai multe »
Investitii de aproape un milion de lei, la Ciclova Romana
CICLOVA ROMÂNĂ - Viceprimarul comunei, Cătălin Golu, a semnat, luni, 21 mai, la Ministerul Dezvoltării, alte două [...] mai multe »
Resita lucreaza la semafoare si la promenada
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană avertizează conducătorii auto şi pietonii să fie ceva mai atenţi în zonele [...] mai multe »
La Inspectoratul Scolar este o echipa de profesionisti!
REŞIŢA - Spunea consilierul judeţean Nicolae Grindeanu, cu prilejul întregirii echipei manageriale a instituţiei. mai multe »
Hidroconstructia repara, Primaria finiseaza
CARANSEBEŞ - Refacerea străzilor din Caransebeș, după introducerea noilor rețele de apă și canalizare, s-a aflat [...] mai multe »
Ministerul Apararii nu a renuntat la Pavilionul 6 din Herculane
BĂILE HERCULANE - Unul din cele mai importante obiective din centrul stațiunii de pe Cerna ar putea fi renovat [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou