Reactualizat la:

Ziua Romaniei, sarbatorita in avans la Scoala nr. 7 din Resita

Ziua Romaniei, sarbatorita in avans la Scoala nr. 7 din Resita
REŞIŢA – Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Şcoala Gimnazială Nr. 7 din municipiu a organizat vineri mai multe activităţi.

Încă de la primele ore ale dimineţii, elevii ciclului primar au avut parte de o lecţie deschisă, dedicată procesului de formare a României, ca stat naţional şi unitar. Mai apoi, cei mici au făcut o incursiune în cele mai frumoase locuri din ţară, reunite sub genericul „România în imagini”. La finalul lecţiei, elevilor le-au fost testate cunoştinţele printr-un concurs. A doua parte a activităţii a constat într-un atelier de lucru, în cadrul căruia elevii au realizat, prin tehnica quilling (arta de a rula hârtia n.r.), semne de carte cu simbolurile naţionale. Tot astăzi a avut loc şi vernisajul expoziţiei naţionale de fotografii – „România, ţara mea!”, ajunsă în acest an la cea de-a IV-a ediţie.

Şi elevii ciclului gimnazial au fost implicaţi astăzi în activitate. Ei au organizat expoziţie cu vânzare de produse culinare, banii obţinuţi urmând a se folosi în realizarea unor pungi de sărbători pentru elevii şcolii cu rezultate bune la învăţătură, dar şi pentru cei cu o situaţie materială mai dificilă. Acţiunile au fost coordonate de dascălii Cristina Ardeleanu, Ionuţ Gârtoi, Ana Maria Vasilescu, Petruţa Bălan, Cristiana Schmaler şi Ileana Pomoja.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Una din patru şcoli cărăşene n-are autorizaţie
CARAŞ-SEVERIN - Şi lipsesc atât autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi cea de securitate la incendiu. Este [...] mai multe »
La Caransebeș, conductele de apă se sparg mai ceva ca baloanele
CARANSEBEŞ - Cititorii JCS și Caon.ro continuă să ne trimită imagini cu străzile Caransebeșului pe care apa curge [...] mai multe »
Verdictul rectificării bugetare, așteptat cu înfrigurare
CARAŞ-SEVERIN - La sfârşitul lunii august, primăriile vor primi bani în urma rectificării bugetare. Sumele [...] mai multe »
De la Dorel, la Strâmbă-Canale de Reşiţa
REŞIŢA - Un Strâmbă-Canale a fost reclamat, zilele trecute, într-o postare pe Facebook a fostului arhitect al [...] mai multe »
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou