Reactualizat la:

Ziua Recoltei la Tomeşti

Sărbătoate Sărbătoate
TOMEŞTI – Propunerea Consiliului Reprezentativ al elevilor din comuna Tomeşti s-a dovedit o iniţiativă excelentă pentru organizarea primei ediţii a „Zilei Recoltei”.   Sarbatoarea recoltei II 27.10.2006

Manifestarea a fost organizată de elevi de şcoală generală din satele Doborţ, Obârşa, Livada, Şteia, şi Tomeşti. „Ne-am gândit să facem o zi a recoltei puţin altfel de cum am fost obişnuiţi de ani de zile. Am implicat elevii din Şcoala Generală Tomeşti care au adus, fiecare, ce a fost mai frumos din recolta obţinută de părinţii lor acasă şi au organizat o expoziţie care s-a bucurat de o excelentă apreciere. În eforturile lor, elevii au fost ajutaţi şi de prof. Carmen Jula”, declară Laurenţiu Herbeiu, directorul Şcolii Generale Tomeşti.

Pentru ca acţiunea să aibă o notă aparte, au fost acordate şi premii: „cel mai reuşit bostan”, „cel mai original costum”, „cea mai mare sfeclă” şi „cea mai bogată recoltă”. Toţi cei care s-au implicat spun că, a doua ediţie, cea de anul viitor, va fi una cu o expoziţie mult mai bogată.

Ina Jurcone

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria HUON Ştirile judeţului Hunedoara
Tehnologii noi în materie de prelucrarea lemnului
La fiecare târg sau expoziţie de profil în materie de prelucrare a lemnului se prezintă de către producători [...] mai multe »
Locuri de munca pentru vorbitorii de franceza sau germana! Recomandarile sunt premiate cu 1000 USD!
Avand operatiuni in patru orase din România (București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Timișoara), compania [...] mai multe »
Crima urmata de sinucidere! Copilul celor doi a asistat la tragedie
Caz terifiant  in Hunedoara: un barbat si-a injunghiat sotia si apoi s-a spanzurat! Copilul de patru ani a [...] mai multe »
Un mort si doi raniti dupa ce un autoturism s-a ciocnit cu un autocar, pe DN 7
O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, luni dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau s-a [...] mai multe »
Goran Bregovic a concertat la Deva. Artistul i-a dedicat o melodie jurnalistului Mile Carpenisan
Goran Bregovic a lăsat Deva fără cuvinte, vineri seara. Ritmurile balcanice care au răsunat în faţa a peste 4000 [...] mai multe »
Ponta cere solutii pentru incalzirea din Brad: Stam 100 de ani fara sa facem nimic, cu primar in greva
Premierul Ponta i-a cerut prefectului din Hunedoara să găsească o soluţie pentru asigurarea încălzirii în [...] mai multe »
Reintalneste-te cu tine, FEMEIA completa! (P)
Este numele miniturului organizat de Academia Femeilor in 4 orase din tara: Sibiu- 2 noiembrie, Deva- 3 noiembrie, Arad- [...] mai multe »
Monica Iacob Ridzi s-a inscris in PP-DD
Monica Iacob-Ridzi s-a înscris în PP-DD şi va candida pentru un nou mandat în Camera Deputaţilor în Colegiul 5 [...] mai multe »
Ajutati-o pe Andrada sa traiasca! La doar 17 ani sufera de leucemie
,,Vreau să trăiesc!” Acesta este mesajul Andradei, o tânără adolescentă de doar 17 ani din Călan, județul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou