Reactualizat la:

Ziua Recoltei, a doua ediţie

Ziua Recoltei, a doua ediţie
REŞIŢA – Vineri 10 şi sâmbătă 11 octombrie, pe stadionul de atletism din cartierul Lunca Bârzavei va fi organizată cea de-a doua ediţie a manifestării „Ziua Recoltei“.

 (11 comentarii)

Deschiderea oficială a manifestării va avea loc vineri la ora 16.00. Până în momentul de faţă şi-au anunţat prezenţa 26 de producători, iar acestora li se adaugă şi comercianţi de mici, bere şi pastramă.

De asemenea, pe parcursul celor două zile artişti din toate colţurile ţării vor încânta auzul celor prezenţi. Scopul acestui eveniment este de a oferi reşiţenilor şi nu numai, produse de cea mai bună calitate, la preţuri mai scăzute decât în piaţă. Pentru a pune în practică această idee, societatea Pieţe Reşiţa în colaborare cu Primăria Reşiţa vor amenaja pe stadion standuri pentru comercianţi, care alături de spaţiul de expunere vor beneficia şi de toate utilităţile, în mod gratuit. Până în momentul de faţă şi-au exprimat intenţia de a veni 26 de producători.

De asemenea, pe lângă fructele şi legumele mai ieftine cei ce vor participa la eveniment, vor avea şi trei standuri cu mici, bere şi pastramă, precum şi un mic spectacol folcloric la care vor participa artişti din toate colţurile ţării. „Anul trecut a fost un început şi ca orice început nu am avut pretenţii extrem de mari. Acum cred că vom avea ceva mai mult succes. Atât în ceea ce priveşte numărul comercianţilor cât şi al vizitatorilor şi cumpărătorilor“, a declarat Adrian Damian, administrator unic Pieţe Reşiţa.

Rectifica



Comentarii 11

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Între 10 şi 20 de cărăşeni drogaţi ajung lunar la UPU
REŞIŢA - Mai mult, cei care nu-şi permit droguri „curate“, recurg la droguri sintetice, fumând beţişoare [...] mai multe »
Trei luni nu vom mai circula de la Poliţie până la Blocul 800
REŞIŢA - Adică, până în septembrie, toată circulaţia va fi deviată pe strada Petru Maior, pentru că se fac [...] mai multe »
Reşiţenii nu vor antene pe blocuri
REŞIŢA - Sau cel puţin în centrul Reşiţei, oamenii cer înlăturarea antenelor unei companii de telefonie! mai multe »
Două medii de 10 la Evaluarea Naţională în Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Emoţii mari marți, în jurul prânzului, pentru absolvenţii de gimnaziu, dar şi pentru părinţii [...] mai multe »
Să mai comanzi pizza?
REŞIŢA - În ultima perioadă s-au înmulţit reclamaţiile şi sesizările referitoare la prospeţimea mâncărurilor [...] mai multe »
S-au mai dat bani pentru Custom Reşiţa
REŞIŢA - Iar primarul Ioan Popa a invitat pe toată lumea, de la consilieri la reşiţeni, să meargă în număr cât [...] mai multe »
Ministrul Finanţelor trage primarii de mânecă?
CARAŞ-SEVERIN - Unele primării din judeţ au primit adrese prin care li se atrage atenţia că există riscul să [...] mai multe »
Şi-a bătut socrii, dar poliţiştii i-au dibuit armele
BOZOVICI - Duminică, în jurul orelor 13.40, polițiștii din localitate au fost sesizați prin apel la 112, de către [...] mai multe »
Popescu: Nu am promis niciun sprijin al lui Orban
REŞIŢA - În urma apariţiei articolului „De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?“, apărut în ediţia [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou