Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cu prilejul Zilei Naţionale a Produselor Agroalimentare Româneşti, sărbătorită anual la data de 10 octombrie, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Caraş-Severin a organizat la Reşiţa „Ziua Porţilor Deschise“. Pâine de Soceni, cârnați bănățeni, jumări de casă, sortimente de brânză, roșii în diverse culori și mărimi, ardei, fructe, vin și must de Tirol, zacuscă, miere și cartofi copți, cozonaci, sunt numai câteva dintre bunătăţile specifice Banatului prezentate în cadrul evenimentului.

Despre acest eveniment, purtătorul de cuvânt al DAJ CS, ing. Liviu Munteanu, a specificat: „Am sărbătorit această zi prin organizarea unei mici expoziţii cu produse agroalimentare din Banatul Montan, specifice zonei noastre, produse făcute în casă, de către gospodari. O parte din ele provine de la producători care şi-au autorizat produsele cu eticheta „produs tradiţional“ sau „produs montan“. În acest fel am marcat şi noi ziua de 10 octombrie, Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti, iniţiată ca măsură menită să sprijine promovarea produselor româneşti, să-i sprijine pe producătorii autohtoni în a-şi face cunoscute produsele. Astfel, încercăm să-i ajutăm, prin legislaţia în vigoare, prin accesarea tuturor măsurilor de promovare a produselor, pentru a da încredere consumatorului în produsele româneşti“.

La manifestare a participat şi prefectul judeţului, Matei Lupu, care a apreciat iniţiativa DAJ CS, fiind prezenţi, de asemenea, oficialităţi judeţene, producători, vizitatori şi specialişti agricoli, care au contribuit la promovarea varietăţii de produse agricole.

Alexandra Gorghiu