Acum 167 ani, pe 13 septembrie, bravii ostaşi pompieri, conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, s-au avântat în luptă cu mult curaj împotriva otomanilor în bătălia din Dealu Spirii. Astfel, data de 13 septembrie, nu este doar o aniversare, ci şi un prilej, pentru toţi pompierii din România de a-şi omagia înaintaşii pentru sacrificiul şi faptele eroice ale acestora.
Pentru comemorarea evenimentelor din 1848, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin a pregătit o serie de activităţi. Joi, la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa a avut loc simpozionul cu tema „Semnificaţia zilelor de 13 şi 15 septembrie. Cooperarea pompierilor din structurile serviciilor profesioniste cu administraţia locală, serviciile voluntare şi private în cazul producerii unei situaţii de urgenţă”.
Ulterior, a avut loc şi o instruire a şefilor serviciilor voluntare şi private. La sediul inspectoratului ,în data de 13 septembrie, în intervalul orar 10-13 va avea loc tradiţionala manifestare „Ziua porţilor deschise“, activitate desfăşurată şi la sediul subunităţilor, la care sunt invitaţi să participe toţi cei interesaţi de activitatea pompierilor, iar la ora prânzului este programat un ceremonial militar.
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro