Reactualizat la:

Ziua Mediului, marcata si la Resita

Ziua Mediului, marcata si la Resita
REŞIŢA – Anual, începând din 1972, la nivel mondial se celebrează Ziua Mediului, eveniment ce nu a trecut neobservant nici la noi.

Rectifica

Elevii mai multor unităţi de învăţământ din Reşiţa au sărbătorit miercuri, în parcul Tricolorul din Lunca Bârzavei, Ziua Mondială a Mediului. Aşa cum era şi firesc, organizatorul principal al acestui eveniment a fost Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, ce a avut ca parteneri Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“ şi Grupul Local de Tineret „Arcus“. Plecând de la datele făcute publice de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, ce arată că anual sunt irosite 1,3 miliarde de tone de mâncare, în condiţiile în care zilnic peste 20.000

de copii cu vârste sub un an mor de foame, a luat naştere sloganul din acest an al Zilei Mondiale a Mediului – „Gândeşte. Mănâncă. Salvează!“.

Mirela Ianoşi, consilier în cadrul APM Caraş-Severin, declara cu acest prilej că manifestările organizate anual de Ziua Mondială a Mediului sunt „îndemnuri de a acţiona unitar pentru salvarea patrimoniului natural, pe care avem datoria de a-l lăsa nealterat generaţiilor viitoare, iar prin campania din acest an se doreşte reducerea risipei de mâncare, a minimizării impactului asupra mediului şi utilizării unor tehnologii curate în producţia alimentară“.

La acţiunea din parcul Tricolorul au participat elevii de la Şcolile Gimnaziale Nr. 8 şi 12, liceenii de la Colegiul Tehnic Cărăşean şi cei de la „Traian Vuia“, alături de preşcolarii de la Grădiniţa PN „Piticot“. Reprezentanţii APM şi cei ai Bibliotecii „Paul Iorgovici“ i-au îndemnat pe copii să consume cât mai multe fructe şi legume, dar şi să fie prietenii mediului, căci numai aşa acesta le va da roade bogate şi sănătoase. Participanţii la acţiune au putut răsfoi şi câteva cărţi despre alimentaţia sănătoasă, puse la dipoziţie de voluntarii Grupului Local de Tineret „Arcus“.

Acţiunea s-a încheiat cu un joc distractiv pentru cei prezenţi, copiii trebuind să imite toate mişcările puse în scenă de unul dintre voluntarii GLT „Arcus“.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou