Reactualizat la:

Ziua florilor, la Resita

Ziua florilor, la Resita
REŞIŢA – Duminică, 17 aprilie, creştinii au sărbătorit Floriile sau Duminica Stâlpilor. Cu această ocazie, Camera Agricolă a organizat un târg menit să aducă parfum şi culoare în casele reşiţenilor. Şi chiar dacă majoritatea oamenilor se plâng de efectele crizei, oferta a fost generoasă, pentru toate gusturile şi buzunarele.

Rectifica

Floriile se serbează cu o săptămână înainte de Paşte şi simbolizează Intrarea Domnului în Ierusalim, iar pentru toţi credincioşii, începând cu acesta dată până la Paşte, începe Săptămâna Patimilor. Această sărbătoare poartă numele de Florii, deoarece Iisus Hristos a fost întâmpinat în Ierusalim cu flori şi cu ramuri de finic şi de măslin.

Cu ocazia sărbătorii creştine dedicate florilor, Camera Agricolă a organizat un târg menit să aducă parfum şi culoare în casele reşiţenilor. Ajuns la cea de-a IV-a ediţie, Târgul de Florii a avut loc sâmbătă, 16 şi duminică, 17 aprilie, în Parcul Tricolorului, eveniment la care au participat firme care comercializează flori, material dendrologic şi mobilier de grădină. „Sunt opt firme care fie produc şi comercializează flori sau doar comercializează: din Arad două firme, câte una din Bocşa şi Caransebeş iar restul firmelor participante la acest târg sunt din Reşiţa.

Deşi vremea nu a fost prielnică, mulţumim lui Dumnezeu că nu a plouat şi au venit mulţi reşiţeni să-şi încânte ochii. Oferta a fost generoasă, pentru toate gusturile şi buzunarele, aceasta fiind sub preţurile practicate normal la aceste plante. De asemenea, am avut plăcerea să avem cele mai frumoase flori. Este vorba despre tinerii de la Liceul de Artă „Sabin Păuţa“ din Reşiţa care au susţinut un spectacol live în faţa celor care s-au aflat aici în piaţă“, ne-a declarat directorul Camerei Judeţene Agricole, ing. Pavel Nefir. Comercianţii s-au declarat mulţumiţi de vânzări iar cumpărătorii de preţuri. Aceştia din urmă ne-au mărturisit faptul că au cumpărat flori chiar şi în valoare de 200 de lei. Şi după cum spun atât ei cât şi comercianţii, au avut de unde alege.

„Pentru târgul din acest an am adus flori de exterior, de grădină, verbină, gazania, begoniţe, muşcate curgătoare, simple, drepte iar preţurile sunt acceptabile. Doi lei cele micuţe, opt lei muşcatele, cam aşa sunt preţurile“, ne-a declarat Liliana Arvat. Faţă de anul trecut, vânzătorii şi producătorii de flori şi material dendrologic au venit şi cu specii noi. „Ca o noutate, anul acesta am venit cu o floare specială, nufărul. Nu este pretenţios deoarece se pune într-un vas cu apă iar preţul este de 18 lei“, ne-a mărturisit Mihai Cobzaru. Şi chiar dacă majoritatea reşiţenilor se plâng de efectele crizei, când vine vorba de flori banii nu mai contează. „Am cumpărat flori şi pământ pentru acestea în valoare de 40 de lei. Sunt pătimaşă cu florile, nu am dormit aseară deoarece aşteptam să vin azi la târg. Am acasă raiul de pe pământ“, ne-a declarat Elena Penţa, de 79 de ani din municipiul nostru.

Lavinia Predescu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cultivau cannabis in zona orasului Bocsa
BOCŞA - O grupare specializată în cultivarea ilicită de droguri a fost destructurată vineri, 22 septembrie, de [...] mai multe »
Consiliul Judetean a prins revolutia preturilor
REŞIŢA - Consilierii judeţeni s-au reunit în cadrul unei şedinţe ce a avut drept scop şi aprobarea bugetului [...] mai multe »
Nuntiul Apostolic, la Lupac
LUPAC - Excelența sa Mons. Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, însoțit de [...] mai multe »
Avem un salariat la 1,4 pensionari
REŞIŢA - Aceasta este realitatea în Caraş-Severin, unde, potrivit statisticilor, perspectivele sunt sumbre. mai multe »
Ziua fara accidente
CARAȘ-SEVERIN - În contextul Zilei europene fără accidente rutiere (21 septembrie), eveniment derulat la nivel [...] mai multe »
Val verde si-a deschis portile la Palatul Cultural
REȘIȚA - Condițiile meteo nefavorabile au determinat organizatorii să schimbe locația inițială a desfășurării [...] mai multe »
A dat spargere unui garaj
REŞIŢA - Un tânăr reşiţean, în vârstă de 20 de ani, bănuit că ar fi furat bunuri dintr-un garaj din [...] mai multe »
Solutii pentru cartierul Tarinei
CARANSEBEȘ - După furtuna de duminică, primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a discutat joi cu locuitorii din [...] mai multe »
Guvernul sare cu ajutoarele pentru furtuna
CARAȘ-SEVERIN - Peste 36 de milioane lei au fost alocate de Guvern pentru înlăturarea efectelor calamităților [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou