Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Ziua de 21 iulie 1718 este considerată una dintre cele mai importante pentru istoria Banatului. Asta pentru că în urmă cu 300 de ani s-a semnat Tratatul de la Passarowitz, între Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană şi Imperiul Otoman, prin acest act fiind consfinţită integrarea Banatului între hotarele Imperiului Habsburgic.

Pe cei mai mulţi dintre bănăţenii din Reşiţa nu-i impresionează această pagină de istorie, atâta timp cât nu primesc nici o felie din tortul aniversar: „Pe mine mă doare mai tare că s-au scumpit toate, coniţă! Unde mai pui că din august plătim mai mult şi la gaz!! Da’ s-au mărit salariile şi pensiile, ce să mai zicem?!“ exclamă o persoană între două vârste, pe care am abordat-o după ce şi-a achitat facturile la un magazin. Nici nu ştia că în 21 iulie ar trebui să se sărbătorească „Ziua Banatului“, pentru care s-a luptat Liga Bănăţeană ani de zile, încă din 2012. Nimeni nu mai ştie dacă, până la urmă, s-a decretat oficial această zi, pentru că mai sunt astfel de zile dedicate unor regiuni, cum sunt Ziua Bucovinei sau Ziua Dobrogei.

Cert este că în aprilie 2016, Senatul a adoptat propunerea legislativă privind declararea acestei zile cu 54 voturi pentru, patru împotrivă şi zece abţineri, iniţiatorii legii fiind deputaţi şi senatori de Timiş şi Caraş-Severin. N-a mai urmat însă nimic, nimeni n-a mai auzit să se fi decretat între timp această zi, cu atât mai puţin să se sărbătorească, în afara câtorva simpozioane sau conferinţe ale istoricilor, menite „să nu treacă peste“ importanţa şi semnificaţiile acestei zile. Este, practic, momentul de (re)naştere a Banatului, care a devenit din nou o provincie europeană şi creştină, iar măsurile luate de noua administraţie au reconstruit aproape de la zero regiunea. Începând cu această datăa apărut, sub titulatura de „Ţară de Coroană”, Banatul Timişoarei, Banatul Timişan ori, simplu, Banat, aceasta fiind prima formă de organizare oficială a teritoriului denumit azi Banatul Istoric.

Dar mai încape în calendarul manifestărilor dedicate Centenarului, încă una, de Ziua Banatului, dedicată unui tricentenar? Măcar la noi, în Banat? Nu că le-am duce dorul, că mai toate sunt superficiale, într-un calendar şi aşa prea încărcat, acţiuni făcute în grabă, doar „să nu trecem peste“. Unde mai pui, că sunt aproape toţi în concedii şi vacanţe şi n-are cine să aplaude… darmite să taie tortul…