REŞIŢA – În urma unor intervenţii ale lui Mircea Popa, care a fost atâţia ani primar al Reşiţei, actualul edil, Ioan Popa, a tras concluzia că ar fi mai bine ca Zilele Recoltei, programate pentru acest sfârşit de săptămână, să nu se mai ţină în Piaţa Tricolorului, ci în mai noua locaţie a Zilelor Reşiţei, din zona Câlnicel. Motivul este foarte simplu, considerându-se că este total nepotrivit ca petrecăreţii de la târg să-şi bea halba de bere pe Monumentul Eroilor şi să negocieze preţul la slană pe treptele catedralei din sobrietatea Pieţei Tricolorului.
Aşa că, în şedinţa ordinară a Consiliului Local Reşiţa, subiectul a ajuns pe ordinea de zi, singurul consilier local care s-a opus cu vehemenţă fiind Silvia Chivari (PSD), care a acceptat până la urmă mutarea târgoveţilor între cele două locaţii, dar de la anul, nu de acum. Proiectul a trecut însă, astfel că Zilele Recoltei se vor derula între 29 septembrie şi 1 octombrie la Câlnicel. Organizatorii au ţinut să sublinieze că, în pofida zvonurilor, mesele nu costă 60 de lei pe zi, ci doar 9 lei pe zi. Ceva mai piperate sunt căsuţele, care îi costă pe doritori 600 de lei pe întregul eveniment.