Reactualizat la:

Zecii de mii de lei pentru incalcarea legii

Zecii de mii de lei pentru incalcarea legii
REŞIŢA – Poliţiştii cărăşeni au desfăşurat acţiuni pe toată perioada weekend-ului trecut pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză şi a consumului de alcool.

În cadrul acestor activităţi au fost constatate cinci infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Totodată, au fost aplicate şi 348 de sancţiuni contravenţionale privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 236 pentru depăşirea limitei legale de viteză, trei pentru efectuarea de depăşiri neregulamentare şi 109 pentru alte abateri de la normele rutiere.

Valoarea totală a contravenţiilor aplicate de poliţişti pe parcursul desfăşurării acţiunii s-a ridicat la peste 63.000 lei. De asemenea, pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate, au fost retrase şi cinci certificate de înmatriculare şi reţinute şapte permise de conducere, din care trei pentru depăşiri neregulamentare, unul pentru consum de alcool şi trei pentru alte abateri.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
O carte cat un centenar!
REŞIŢA - „Centenarul Marii Uniri din 1918. Banatul Montan şi Voivodina“ este un volum ce încununează toate [...] mai multe »
Sa fie designul sau culoarea de vina?
CARANSEBEŞ - Aceasta este întrebarea care se pune, evident cu tentă de ironie, după ce mai multe coșuri de gunoi [...] mai multe »
Carasenii comandau droguri prin curier
CARAŞ-SEVERIN - Miercuri, 21 noiembrie, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate [...] mai multe »
La atac, cu mataranga-n mana
CARANSEBEŞ - O femeie din municipiu a fost abordată pe strada Potocului, într-una din serile trecute, de un bărbat [...] mai multe »
Perchezitie imobiliara, un tanar retinut pentru santaj
REŞIŢA - Acţiunea a avut loc marţi, 20 noiembrie, la domiciliul unui bărbat de 22 de ani din Reșița, cercetat în [...] mai multe »
Torma a trecut la tabla: isi explica masurile
MOLDOVA NOUĂ - Inspirat de modelul PSD-ist, edilul oferă cetăţenilor demonstraţii matematice la flipchart, pentru [...] mai multe »
90% din banii Spitalului Judetean se duc pe salarii
REŞIŢA - Acesta este regretul subliniat de vicepreşedintele CJ Ionuţ Popovici, care a explicat că schimbarea de [...] mai multe »
Nedelcea: Sa se lupte pentru munte, dar legal!
CARAŞ-SEVERIN - Părțile implicate în disputa de pe Muntele Mic s-au întâlnit zilele trecute, pe teren neutru, la [...] mai multe »
Si visul de pe Muntele Mic incepe sa se contureze
MUNTELE MIC - Nocturnă şi un telescaun modern. Investiţie, ambiţie şi aşteptări. O nouă experienţă, spune [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou