Reactualizat la:

Zece pentru Universitatea Resita

Zece pentru Universitatea Resita
REŞIŢA – Formaţia de handbal Universitatea Reşiţa a făcut un pas important în ediţia recent încheiată a Diviziei A.

 (5 comentarii)

Rectifica

Echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa a încheiat cu bine sezonul 2012-2013 al Diviziei A, Seria B. Alcătuită în marea majoritate din junioare, cu doar trei senioare în lot, formaţia reşiţeană a făcut faţă în campionat şi chiar a obţinut unele rezultate considerate surprinzătoare, mai ales în prima parte a întrecerii.

Chiar dacă în retur au obţinut doar două victorii, reşiţencele s-au menţinut pe o poziţie onorabilă în cele din urmă, având în vedere şi adversarele întâlnite. Per total, elevele antrenorilor Cristian Busuioc şi Liviu Viaşu au câştigat şapte meciuri, unul l-au încheiat la egalitate, iar alte 16 le-au pierdut.

Universitatea Reşiţa a marcat 586 de goluri şi a primit 726. Cu un total de 15 puncte, echipa reşiţeană s-a situat pe locul 10 în clasamentul final al ediţiei 2012-2013 a Diviziei A de handbal feminin, Seria B.

„Se observă o creştere în jocul fetelor, junioarele sunt mai determinate, iar experienţa acumulată ne avantajează în aceste meciuri. De asemenea, ne prinde bine în campionatul junioarelor II, acolo unde avem ca obiectiv calificarea în turneul final. Pentru noi, clasarea pe acest loc 10 în Divizia A este una mulţumitoare, nu aveam ca obiectiv clasarea pe podium sau promovarea, ci formarea unei echipe competitive, şi credem că încet-încet reuşim acest lucru. Iar pe viitor vom putea pune probleme mult mai mari adversarelor noastre şi, de ce nu, să încercăm să ne fixăm obiective mai îndrăzneţe“, a spus antrenorul Cristian Busuioc.



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie fără emoții cu Pandurii Tg. Jiu
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 17 august, cu scorul de 3-1, partida cu Pandurii Târgu Jiu, într-un [...] mai multe »
CSU Reșița continuă pregătirea specifică
REȘIȚA - Handbalistele de la CSU Reșița s-au întors din cantonamentul de la mare și continuă pregătirea la Sala [...] mai multe »
În Valea Domanului vine echipa de pe ultimul loc
REȘIȚA - CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 17 august, de la ora 11, pe teren propriu, formația Pandurii Târgu [...] mai multe »
CSM Reșița a pierdut la un gol jocul cu Bacăul lui Adi Petrea
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat joi, 15 august, un nou joc de pregătire în compania formației CSM Bacău. [...] mai multe »
Lupacul merge mai departe în Cupa României
CARAȘ-SEVERIN - FC Voința Lupac s-a calificat în turul următor al Cupei României, după ce a învins acasă, cu [...] mai multe »
S-a înființat selecționata 2008 a județului
REȘIȚA - Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin a organizat pe stadionul Gloria o selecție pentru formarea [...] mai multe »
Voința Lupac întâlnește CS Hunedoara
CARAȘ-SEVERIN - Campioana județului Caraș-Severin, Voința Lupac, va juca miercuri, 14 august, de la ora 17:30, pe [...] mai multe »
Banat Girls, din nou în iarbă
REȘIȚA - Fotbalistele de la ACS Banat Girls au reluat luni, 12 august, pregătirea în vederea participării în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou