Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cea de-a XIV-a ediție a Campionatului Naţional de marş pentru seniori, tineret, juniori şi copii a avut loc duminică, 20 martie, la Reșița. Cei mai merituoși sportivi au fost premiați și în cadrul Cupei Măzăran, competiție ajunsă la cea de-a doua ediție.

Reprezentanții gazdelor au cucerit zece medalii, atât la individual, cât și pe echipe. Marius Cocioran a devenit campion național de seniori, iar echipa CSU Reșița, din care au mai făcut parte Alin Știrbu, Narcis Mihăilă și veteranul Ion Păun a cucerit medalia de aur. Argint a obținut echipa de seniori CSM Reșița, formată din Doru Ursu, Robert Lațcu și Atila Balog. Ana Rodean (CSU Reșița-Unirea Alba Iulia) a cucerit titlul național la senioare, iar Mihaela Pușcașu (CSU Reșița-CSM Onești) a luat bronzul la senioare, cu un timp care i-a permis obținerea argintului la tineret. Cele două, împreună cu Alexandra Aichimoaei, au alcătuit echipa CSU Reșița, medaliată cu aur. Remus Rădoi (CSU Reșița) a câștigat argintul la 10 km marș Juniori I, la fel ca și echipa CSU Reșița. La Junioare I, echipa CSU Reșița, cu Valentina Tincu și Lăcrămioara Căruceriu, a cucerit medalia de argint.

Până la urmă a fost o cursă foarte reușită pentru mine. Am reușit să fac record personal și pe 20 km. Am mers cu un minut și ceva mai tare decât cel mai bun timp al meu. Sunt bucuros că până la urmă a ieșit bine, deși cum am mai spus, eu m-am pregătit pentru cursa de 50 km. Nu știam cum voi reacționa la viteză, la intensitate mai mare, dar până la urmă a ieșit foarte bine. Sunt mulțumit. Sunt fericit. Acest titlu îmi dă foarte mare încredere pentru pregătirea care va urma, că am văzut că anul acesta treaba merge foarte bine. Sper ca la Jocurile Olimpice de la Rio să fac un rezultat extraordinar pentru mine și pentru orașul Reșița”, a spus Marius Cocioran la câteva minute după ce a trecut victorios linia de sosire, în aplauzele generoase ale colegilor și prietenilor.

Foto: Ștefan Moraru