CARANSEBEŞ – Chiar dacă aeroportul din Caransebeș a fost readus la viață prin inaugurarea noii unități de aviație a MAI, zborul pe timp de noapte rămâne, cel puțin pentru moment, o problemă.
Soluția găsită de autorități: un sistem de balizaj care să fie montat pe pista aeroportului. Lăsat în paragină, acesta nu mai deține de ani buni un astfel de sistem cu care să se poate opera pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate scăzută.
„Încercăm să realizăm acum un parteneriat cu Consiliul Județean și cu deținătorul aeroportului, fie prin cheltuială proprie, fie prin accesarea unor fonduri. Dorim să facem un sistem de balizaj pe aeroport pentru ca elicopterele și avioanele să poată ateriza și noaptea sau în condiții de ceață”, a precizat primarul Marcel Vela.
Potrivit acestuia, sistemul de iluminat nocturn va fi util atât agentului economic ce administrează aeroportul, cât și Romatsa. „Cu un sistem de balizaj funcțional, nu mai rămâne decât să se găsească operatorul care să aducă pe Caransebeș curse aeriene. Criza a decantat agenții economici, au apărut privați care operează cu zboruri low-cost și nu este exclus ca aceștia să dorească să vină și aici, dacă le vom oferi condițiile necesare, adică turn de control, balizaj și alte facilități. Cred că aeroportul din Caransebeș are potențialul pentru curse de pasageri”, a mai spus Vela.
Lidia Almăjanu