Reactualizat la:

Yoko Ono a lansat o nouă versiune a piesei „Imagine” a lui John Lennon. Ce versiune preferați?

Yoko Ono a lansat o nouă versiune a piesei „Imagine” a lui John Lennon. Ce versiune preferați?
O nouă versiune a piesei „Imagine”, imnul cult interpretat de John Lennon, a fost lansată de Yoko Ono, aceasta fiind inclusă pe viitorul album al artistei, „Warzone”.

Rectifica

Yoko_OnoAlbumul „Warzone” conţine piese remasterizate compuse de Ono din 1970 şi până în 2009. Artista japoneză în vârstă de 85 de ani, născută la New York, a anunţat, însă, că acest album nu este „cântecul său de lebădă”, explicând că lucrează la un altul. Noul album, ce conţine 13 piese, este produs de Sean Ono Lennon, fiul artistei.

Noua versiune a hitului „Imagine” este lansată la 47 de ani după ce cântecul a fost compus de Ono împreună cu John Lennon. Însă artista a fost recunoscută drept coautoare a piesei abia în 2017, deşi într-un inteviu acordat în 1980 Lennon admitea contribuţia acesteia: „Mult din el – versurile şi conceptul – a venit de la Yoko. Dar în zilele acelea eram puţin egoist, puţin macho, şi am cam omis să menţionez contribuţia ei”.

Sursa: Mediafax

YOKO ONO – Imagine

JOHN LENNON – Imagine

Ce variantă preferați?

Vezi Rezultatele

Vezi Rezultatele
Loading ... Loading ...

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Oameni
Tatăl ar fi internat-o cu forţa
Britney Spears a declarat, într-o audiere care a avut loc la Curtea Superioară din Los Angeles, că îşi doreşte să [...] mai multe »
„James Bond” s-a accidentat
Filmările pentru cel de-al 25-lea film din seria „James Bond” au fost suspendate după ce actorul principal, [...] mai multe »
Şi-a celebrat logodna
Actriţa americană Jennifer Lawrence a celebrat logodna sa cu Cooke Maroney, directorul unei galerii de artă din New [...] mai multe »
Tentată, din nou, de Bond
Actriţa americană Halle Berry a afirmat că este deschisă posibilităţii unei noi apariţii într-un film din [...] mai multe »
Nicolas Cage vine la Cluj
Actorul, regizorul şi producătorul american premiat cu Oscar Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru [...] mai multe »
Câştigătorii BAFTA TV
Serialul „Killing Eve” a fost marele câştigător la gala premiilor BAFTA TV 2019. mai multe »
Mel Gibson revine la comedie cu rolul lui Moș Crăciun
Actorul american Mel Gibson revine la genul comediei cu rolul lui Moș Crăciun, în lungmetrajul "Fatman", care va [...] mai multe »
Hilary Swank, în rolul unei astronaute pe Marte, în serialul “Away”
Actrița americană Hilary Swank, deținătoare a două premii Oscar, va juca în serialul dramatic "Away", despre o [...] mai multe »
DJ-ul american Marshmello, dat în judecată pentru plagiat
DJ-ul american Marshmello a fost dat în judecată de un producător rus, care susține că piesa "Happier" este [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou