GĂRÂNA –Puţin peste 40 de participanţi s-au aliniat sâmbătă, 14 februarie, la startul primei ediţii a Wolfsberg Ski Cup, competiţie de slalom, ce s-a desfăşurat pe pârtia de la Gărâna.
Evenimentul s-a adresat mai ales foştilor sportivi de performanţă, printre competitori numărându-se înotătorii Luminiţa Dobrescu, Adina Schuster, Andrei Colţa, schiorul Radu Viorel sau tenismenul Bogdan Peia. Concursul s-a desfăşurat într-o singură manşă, iar cele mai bune rezultatele au fost obţinute la fete de Adina Schuster (categoria de vârstă 50-55 de ani), Cristina Neagu (46-50 de ani), Cristina Chisev (40-45 de ani) şi Dana Gălan (35-40 de ani), iar la băieţi de Sever Cotuna (66-70 de ani), Marius Creţeanu (55-60 de ani), Viorel Radu (50-55 de ani), Daniel Cizmaş (45-50 de ani), Radu Beladan (35-40 de ani) şi Zoltan Kiss (30-35 de ani). În clasamentul general Open, la femei s-a impus prof. Adina Schuster, iar la bărbaţi veteranul Sever Cotuna.
Indiferent de rezultatele obţinute, participanţii s-au simţit extraordinar pe pârtie. „Nu am mai urcat pe schiuri de mulţi ani, însă m-am simţit extraordinar. M-a bucurat şi emoţionat revederea cu vechii mei colegi, şi sper ca astfel de întâlniri să se organizeze mai des“, ne-a declarat Luminiţa Dobrescu, participantă la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice.
La finalul competiţiei, câştigătorii au fost răsplătiţi cu diplome, cupe şi… turtă dulce. Cum data desfăşurării primei ediţii a Wolfsberg Ski Cup a coincis cu sărbătoarea Sf. Valentin, organizatorii, Adina Schuster şi Marius Meresz, le-au pregătit participanţilor o seară dansantă, de unde nu au lipsit preparatele tradiţionale româneşti.
La buna desfăşurare a evenimentului au mai contribuit Marius Tăuş şi Daniel Cizmaş, administratorul pârtiei de la Gărâna. De anul viitor, Wolfsberg Ski Cup va fi inclus în calendarul competiţional al Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport.