REŞIŢA – O parcare centrală, cea din faţa clădirii IPJ, un zid de sprijin din Moroasa şi lucrările făcute pentru îmbunătăţirea confortului termic la clădirile aparţinând Colegiului Naţional „Traian Lalescu“ sunt doar trei dintre investiţiile finalizate sau la un pas de finalizare ce au fost prezentate miercuri, 29 octombrie, de o delegaţie din partea municipalităţii, sub conducerea primarului Mihai Stepanescu, din care au făcut parte Titiana Cătană, directorul tehnic, şi Sava Giuricici, şeful de la Întreţinerea Patrimoniului.
A fost inaugurată parcarea IPJ din zona centrală a municipiului, ce se întinde „pe o suprafaţă de 1.850 mp. Au fost derulate lucrări de modernizare aferente părţii carosabile şi totodată au fost modernizate acele trotuare, spaţii pietonale şi parcări situate pe spaţiul public de circa 400 de mp“, după cum ne informează primarul Mihai Stepanescu. Toate lucrările, inclusiv marcajele, au fost realizate în regie proprie, de autoritatea locală. A fost de asemenea făcută recepţia zidului de sprijin din Moroasa II, realizat tot în regie proprie. Acesta are o lungime de 93 m şi o înălţime medie de 1,3 m, valoarea investiţiei fiind de 78.700 de lei, la care se adaugă cheltuielile de proiectare, în valoare de 17.000 de lei, după cum a declarat directorul tehnic Titiana Cătană.
De departe cea mai mare investiţie este cea în sistemul de termoficare din şcoli. Potrivit şefului administrativului reşiţean, toate instituţiile de învăţământ au căldură. Exemplul dat ieri, ca urmare a recepţiei, a fost cel al centralei termice aferente Colegiului Naţional „Traian Lalescu“. Unitatea a beneficiat şi de anveloparea faţadei corpului de clădire destinat ciclului primar, dar şi de lucrări la sala de sport, valoarea totală a investiţiei fiind de 215.000 lei, sumă provenind în întregime din bugetul local.