REŞIŢA – Chiar dacă ne aflăm în plină perioadă de încasare a pensiilor, nu doar vârstnicii îşi achită, acum, dările.
Vremea destul de blândă pentru o iarnă face ca reşiţenii să continue să-şi achite silitori dările faţă de bugetul local, continuând imboldul dat de primele zile ale anului. Şi chiar dacă nimeni n-a văzut îngrămădeală efectivă la Impozite şi Taxe Reşiţa, încasările au crescut, pentru că oamenii n-au fost puşi să aştepte la cozi. Zilele acestea, însă, reşiţenii s-au prezentat, din nou, în număr mai mare decât de obicei, să-şi achite dările locale, acum fiind pentru mulţi perioada plăţii pensiilor. Asta nu înseamnă că doar pensionarii şi-au plătit impozitele, ci reşiţenii conştiincioşi în general, după cum spune Florin Brabete, şeful Serviciului Public de Impozite şi Taxe din subordinea Primăriei Reşiţa.
Totodată, deja au fost plătite şi primele salarii ale lui 2014. „Din experienţa anilor trecuţi, după ridicarea pensiilor, se înregistrează un plus pentru noi, în aceste zile încasările depăşind o sută de mii de lei pe zi, a mai spus Brabete. Prima săptămână a fost cea mai grea, dar important e că niciodată nu este multă lume care să stea la coadă, dar încasările sunt mari”. Serviciul Public de Impozite şi Taxe din cadrul municipalităţii reşiţene a emis deja, în total, în 2014, 10.090 chitanţe, încasările însumând undeva la 1,2-1,3 milioane de lei.
Trebuie spus, totuşi, că nu toate zilele din an sunt la fel de fructuase când vine vorba de dările achitate de reşiţeni. Un vârf se va întregistra spre sfârşitul lui martie, perioadă ce coincide cu ultimele zile în care se mai poate plăti impozitul pe primul semestru al lui 2014 fără majorări de întârziere (care au fost stabilite la 2% pe lună sau pe fracţiune de lună). Tot până la sfârşitul lui martie, cei care decid să-şi achite integral impozitul pot beneficia de o reducere de 10% din acesta. Altă perioadă de vârf la încasări va fi sfârşitul lunii septembrie, când trebuie achitat impozitul aferent celui de-al doilea semestru al anului. Şi dacă în general persoanele fizice sunt cele care caută să-şi achite dările mai repede, cele juridice lasă, de regulă, plăţile pe ultimele două săptămâni dinaintea scadenţei.
O veste bună ar putea fi dată reşiţenilor în următoarea şedinţă de consiliu local. Potrivit convocării transmise redacţiei, aleşilor le va fi prezentat un proiect de hotărâre, iniţiat de primarul Mihai Stepanescu, prin care se pot acorda scutiri de la plata dobânzilor, penalităţilor şi majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice care achită integral, în perioada 1 februarie – 31 martie, datoriile restante, chiriile, inclusiv amenzile contravenţionale.
Antoniu Mocanu