Reactualizat la:

„Vreau să pice Guvernul Boc“

„Vreau să pice Guvernul Boc“
OCNA DE FIER – Declaraţia îi aparţine primarului din Ocna de Fier, Mircea Gică Ciobîcă.

 (19 comentarii)

În opinia primarului Mircea Gică Ciobîcă, prioritatea anului o reprezintă căderea actualei guvernări şi constituirea unei noi majorităţi în Parlament.

„Mai întâi să pice Guvernul Boc, iar apoi vedem noi ce mai facem. E greu să vorbeşti despre proiecte, când ai pe an un buget de doar 700.000 de lei. Din ce să trăim şi de unde să avem bani pentru întocmirea proiectelor? Planuri am, căci cunosc nevoile oamenilor de aici, dar nu-mi place să vorbesc despre ceea ce ştiu că nu pot realiza fără fonduri“, ne-a declarat edilul comunei Ocna de Fier.

Deşi este scump la vorbă, am aflat de la primar că în 2011 o bună parte din locuitorii comunei vor fi racordaţi la sistemul de alimentare cu apă. „Această lucrare, realizată în parteneriat cu Primăria Bocşa printr-un proiect PHARE 2005, este finalizată în proporţie de 60-70%. Mai avem încă de muncă, întrucât nu am introdus peste tot conductele, dar acest lucru îl vom realiza pe parcurs“, a mai precizat Ciobîcă.

O altă iniţiativă a primarului o reprezintă construirea unei pieţe moderne de produse tradiţionale, pentru care, spune el, finanţarea este aproape sigură.

Roxana Nafiru

Rectifica



Comentarii 19

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Furnizorii de droguri pentru Caransebes, saltati de DIICOT
CARANSEBEȘ - Unii dintre consumatorii de droguri din Caransebeș vor fi nevoiți să apeleze la alți furnizori. Asta [...] mai multe »
Ne batem singuri cuie-n talpa la fondurile UE
CARANSEBEȘ - Felix Borcean, primarul municipiului Caransebeş, a ajuns, la fel ca mulți alți oficiali locali sau [...] mai multe »
Alimentarea, reluata
CARAȘ-SEVERIN - Potrivit celor de la E-Distributie Banat, miercuri dimineaţă s-a reuşit reluarea alimentării cu [...] mai multe »
CNS Cartel Alfa da startul la proteste
REȘIȚA - O acțiune de pichetare a Prefecturii Județului Caraș-Severin urmează să se desfășoare marți, 26 [...] mai multe »
Si-a stins singur masina, langa Nicolint
NICOLINŢ - În cursul dimineţii de miercuri, 20 septembrie, a fost semnalat la 112 faptul că un autoturism a luat foc [...] mai multe »
Cod galben de vant si ploi
CARAȘ-SEVERIN - Aproape întreaga ţară este sub avertizare meteorologică de cod galben, fiind vizate fenomene precum [...] mai multe »
Marcel Vela: Pensionarii de la ISU au blocat tot
CARAȘ-SEVERIN - Din plenul Senatulului, senatorul PNL Marcel Vela lansează un atac dur la adresa celor care [...] mai multe »
Dognecea va fi supravegheata video
DOGNECEA - La Dognecea, lucrările de reabilitare se fac, în această toamnă, din bugetul local. mai multe »
Impaciuitorul, agresat si taiat pe fata
REŞIŢA - Un tânăr de 14 ani care a vrut să împace părţile implicate într-un conflict a ajuns la spital, după [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou