Reactualizat la:

Vot orb la consiliul local

Vot orb la consiliul local
REŞIŢA – Consilierii reşiţeni din grupul PSD au votat, în grup, cu ochii închişi. Oamenii s-au abţinut de la vot, crezând că astfel nu va trece o hotărâre vizând concesionarea unui teren fără licitaţie publică – blocând astfel lucrările de la Piaţa Reşiţa Sud, deşi trebuiau să-şi exprime voinţa politică în privinţa unui proiect prin care trei terenuri reveneau în proprietatea statului şi în administrarea Consiliului local.

 (8 comentarii)

Rectifica

Un mic artificiu organizatoric a făcut ca grupul PSD din consiliul local reşiţean să se abţină de la votul unui proiect, deşi trebuiau să acţioneze astfel în cazul altei iniţiative, numai că numerele de ordine ale documentelor fuseseră schimbate între ele.

Decizia de schimbare a ordinii celor două documente a fost luată anterior organizării şedinţei extraordinare de joi, întrucât potrivit ordinii iniţiale, adoptarea primului proiect ar fi depins de votul acordat în cazul celui de-al doilea. Lucrul a fost reliefat la începutul întrunirii, când secretarul municipiului, Lucian Cornel Bucur a cerut să fie făcută schimbarea pe ordinea de zi, însă a fost anunţat că aceasta a fost deja operată.

În momentul în care s-a trecut la vot, după ce Lenuţa Ciurel, preşedintele de şedinţă, a dat citire documentului, 12 consilieri din 18 prezenţi au fost de „pentru“, în vreme ce şase (cei din grupul PSD – Ioan Benga, Florea Borţun, Gabriel Duruţ, Ion Crina, Mariana Magdalena Mone şi Florian Onete) s-au abţinut.

Astfel că documentului, căruia îi trebuia o majoritate de două treimi din numărul consilierilor, a picat. Şi totuşi, era vorba despre „îmbogăţirea“ statului român cu proprietatea a trei terenuri, cu instituirea dreptului de administrare în favoarea Consiliului Local Reşiţa. După cum ne-a informat Adrian Damian, directorul SC Pieţe SRL, terenurile cu pricina, situate în zona Pieţei Agroalimentare Reşiţa Sud, au fost înscrise greşit în Cartea Funciară ca aparţinând SC Pieţe SRL: „Dintr-o eroare, ne-am intabulat şi pe terenurile de lângă pieţe, care vor reveni la Consiliul Local. Este vorba despre o eroare de care ne-am dat seama şi pe care tot noi vrem s-o reparăm“.

Cele trei terenuri, situate în perimetrul cuprins între străzile Păcii, G.A. Petculescu şi Bega, au o suprafaţă de 11.513 mp, 86 mp, respectiv 100 mp. Mai mult, pe primul dintre ele au început lucrările la Corpul B al Pieţei Reşiţa Sud. Acest teren trebuia concesionat către SC Pieţe SRL, pentru a putea continua lucrările, fără licitaţie – fiind vorba despre construirea unei unităţi de utilitate publică.

Abia acum s-ar putea înţelege votul grupului PSD, explicat prin vocea consilierului local Ion Crina: „Suntem siguri că nu se poate da o concesiune la un SRL, chiar dacă este al nostru, fără să treacă prin licitaţie publică“, deşi proiectul la care a fost făcută justificarea viza doar rectificarea înscrierilor din CF… Şi totuşi, când e vorba despre o lucrare de utilitate publică se poate trece şi peste proprietate, care este „sacră“, potrivit Constituţiei României.

Antoniu Mocanu
antoniu.mocanu@informmedia.ro



Comentarii 8

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Totul este în puţin! Chiar şi fericirea e în crâmpeie…
REȘIȚA - Ochii sunt mici, dar ei cuprind orizontul. Există un alt loc mai frumos pe lume decât ochii celor care te [...] mai multe »
BMW versus Toyota în apropiere de Reșița, pe DN 58!
CARAȘ-SEVERIN - Accidentul s-a produs la intersecția cu drumul spre Doman, motociclistul fiind transportat în stare [...] mai multe »
A debutat ,,Casa Verde” pentru persoanele fizice
CARAȘ-SEVERIN - Programul este destinat instalării de panouri fotovoltaice,  iar în Caraş-Severin sunt două [...] mai multe »
Anca Stanoev, exemplu pentru elevii din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Municipiul de pe Timiș și Sebeș s-a mândrit în această vară cu două eleve de nota 10, la [...] mai multe »
Încă un pas pentru gaz în Valea Cenchii și Teiuș
CARANSEBEȘ - Deocamdată, prin aprobarea în Consiliul Local a documentației tehnico-economice (faza proiect tehnic) [...] mai multe »
Ei sunt baza în care ne punem toate speranţele!
REȘIȚA - Asta spunea prefectul Matei Lupu, care i-a felicitat, împreună cu preşedintele CJ Silviu Hurduzeu, pe [...] mai multe »
Teodorovici: Cu două pensii speciale plătim toate pensiile dintr-o comună din Caraş-Severin!
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne-a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care de acum este pe placul a milioane de [...] mai multe »
Ultimele retuşuri pentru ANL, în Moroasa
REŞIŢA - Municipalitatea a aprobat predarea amplasamentului pentru ridicarea celor şase blocuri, fiind desfiinţate [...] mai multe »
Dezinsecție degeaba la Caransebeș?
CARANSEBEȘ - Așa susține primarul Felix Borcean, potrivit căruia țânțarii nu vor dispărea niciodată din [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou