REŞIŢA – După ce spiritele s-au încins puţin în consiliul local pe tema luărilor de cuvânt interminabile şi fără rost ale unor aleşi ai reşiţenilor, şi după ce unii au pus problema că alţii au mai mulţi consilieri şi, implicit, mai multe mandate de preşedinte de şedinţă, lucrurile au revenit la normal, miercuri, când palatul administrativ municipal a găzduit o nouă şedinţă extraordinară.
Discuţiile au trecut din sfera acuzaţiilor politice, în cea a problemelor reale ale urbei. S-au dezbătut proiecte legate de încălzire, de administrarea banilor reşiţenilor, de iluminatul public sau de fondurile alocate investiţiilor. Dar ca totul să se încheie într-o notă pozitivă, aleşii reşiţenilor au preluat războiul dintre asociaţiile care se bat, chiar şi între ele, pentru protecţia animalelor.
Aşa a fost reziliată înţelegerea cu una, încheindu-se un acord nou cu alta, problema patrupedelor fiind ca şi rezolvată. Vom reveni.