Reactualizat la:

Vor vinde pana si stalpii Teatrului de Vara

Vor vinde pana si stalpii Teatrului de Vara
REŞIŢA – Procedurile presupun vânzarea la licitaţie, prima etapă vizând înstrăinarea stâlpilor, iar cea de-a doua – terenul şi clădirea.

 (5 comentarii)

Chiar dacă în urmă cu câteva zile reprezentanţii administrativului reşiţean spuneau că soarta Teatrului de Vară urmează să fie tranşată de consilieri, iată că primăria a decis vânzarea acestuia în două etape, din cauza lipsei de fonduri pentru continuarea proiectului, luând totodată în calcul şi starea în care se află obiectivul, după cum se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Prima etapă presupune vânzarea celor 12 stâlpi, nouă dintre aceştia fiind montaţi în perimetrul Teatrului de Vară, alţi trei aflându-se în custodia societăţii reşiţene Crosi SA.

Cea de-a doua etapă presupune vânzarea clădirii şi a terenului în suprafaţă de 3.300 de metri pătraţi. „Precizăm că au fost demarate procedurile de evaluare a obiectivului, urmând a fi iniţiat un proiect de hotărâre de consiliu local privind aprobarea vânzării”, se mai arată în documentul citat.

Teatrul de Vară şi suprafaţa de teren au fost preluate de municipalitate la sfârşitul lunii aprilie a anului trecut, de la Universitatea „Eftimie Murgu”.

Antoniu Mocanu

Rectifica



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Munca la negru rămâne în floare
CARAŞ-SEVERIN - Putem desprinde asta din raportul activităţii desfăşurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă [...] mai multe »
Jurnaliştii şi cărţile lor la Universitate
REŞIŢA - Este un alt eveniment cuprins în proiectul „30 de ani de presă liberă în Banatul Montan“, acesta [...] mai multe »
Luminița Jivan salută adoptarea bugetului
CARAȘ-SEVERIN - Șefa PSD Caraș-Severin consideră că bugetul propus de PSD-ALDE va duce la investiții și dezvoltare mai multe »
Caransebeșul – raiul mașinilor abandonate
CARANSEBEŞ - Nu mai puțin de 110 astfel de vehicule au fost identificate de Poliția Locală Caransebeș în ultimele [...] mai multe »
Marius Cornici, noul inspector şcolar general
CARAŞ-SEVERIN - Directorul Colegiului Economic al „Banatului Montan“ din Reşiţa, Marius Cornici, va fi noul [...] mai multe »
Încă cinci cazuri de gripă, confirmate! Plus un deces la Caransebeș!
REŞIŢA - Patru reşiţeni şi o orăviţeancă au fost spitalizaţi din cauza gripei, cele cinci cazuri noi de [...] mai multe »
Chisăliţă: Bugetul României este echilibrat şi susţine sănătatea, educaţia şi investiţiile
CARAŞ-SEVERIN - Bugetul pe care coaliția PSD-ALDE l-a prezentat în camerele reunite ale Parlamentului este unul cu [...] mai multe »
Cei mai buni elevi reşiţeni la matematică
REŞIŢA - Din cei 90 de elevi participanţi, 13 tineri s-au clasat pe primele trei locuri, trei cu punctaj maxim. mai multe »
Blocul lui Popa este acum al lui Dunca
REŞIŢA - După ce omul de afaceri a preluat o treime din acţiuni, a fost apreciat de primarul Ioan Popa, care a spus [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou