În ultimii ani, tronsonul de drum ce leagă satul Ticvaniu Mic de centru de comună, de numai patru kilometri, a fost un adevărat calvar pentru şoferii navetişti. Aceştia nu sunt însă singurii care suferă de pe urma drumului plin de gropi, acoperite din când în când cu pietriş adus de pe malul râului Caraş, ci şi locuitorii care au teren agricol în zonă, şi care tranzitează, zilnic, zona cu căruţa.
Problema nu-i este deloc străină primarului Aurel Jivan, care spune că din bugetul local nu se pot acoperi cheltuielile nici măcar pentru jumătate de kilometru de asfalt. „Una dintre priorităţile mandatului meu este asfaltarea acestui drum. Cunosc foarte bine nemulţumirea oamenilor, dar, din păcate, nu am bani pentru aşa ceva. Am făcut un studiu de fezabilitate pentru tratarea unor plombe şi pentru a turna un covor asfaltic pe o suprafaţă de 600 de metri, iar toate aceste lucrări mă costă aproape trei milioane de lei. Mult prea scump pentru un buget ca al nostru. Anul trecut, pentru a rezolva problema, împreună cu fostul primar, am depus un proiect pe Programul „10.000 de km de drumuri asfaltate“, iniţiat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Din păcate, nici până azi, nu s-a mai auzit nimic de acest program“, a declarat Aurel Jivan, cel care până la alegerile locale din iunie a ocupat funcţia de viceprimar al comunei Ticvaniu Mare.
Tot pe lista de priorităţi a edilului se află şi amenajarea în cele două localităţi, Ticvaniu Mare şi Ticvaniu Mic, a reţelelor de canalizare şi staţii de epurare. Iniţial, proiectul a fost depus pe Măsura 322, prin care se finanţau cu fonduri europene lucrări de modernizare a infrastructurii rurale, însă, cum nu a intrat la finanţare, proiectul a fost repus pe una din schemele de finanţare ale Administraţiei Fondului de Mediu. Nici de aici, însă, administraţia locală nu a primit un răspuns favorabil, aşa că se aşteaptă deschiderea unei noi linii de finanţare.
Roxana Bălan Nafiru
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro