Reactualizat la:

Vor sa distruga Fizesul ca localitate

Vor sa distruga Fizesul ca localitate
Scris de Flavius Rotariu - REȘIȚA – Aceasta este concluzia pe care au prezentat-o mai mulţi locuitori ai satului în faţa prefectului şi vicepreşedintelui CJ.

 (1 comentariu)

Rectifica

Luni, înainte de ora prânzului, circa 50 de cetăţeni din Fizeş, localitate aparţinând comunei Berzovia, au solicitat o întâlnire cu prefectul judeţului referitoare la situaţia deplorabilă a Drumului Judeţean 572, care face legătura între centrul comunei şi satul aparţinător.

„Şi acum un an de zile am fost aici, cu aceeaşi problemă. Ni se răspunde cu minciuni, pentru că s-au cheltuit miliarde pe DJ 572, pe tronsonul Berzovia – Fizeş, şi tot mai rău arată. Devizele de lucrări arată mii de tone de piatră, pe care nu le-am văzut. Primarul Berzoviei, în loc să aducă piatră, să ducă gunoiul, să decolmateze şanţurile, face pescărie la marginea comunei. Ne-am săturat şi ne-a ajuns cuţitul la os. Nu mai avem legătură cu lumea, pentru că trenul nu mai circulă, şi pe drumul ăla prost ni se rup maşinile. Vor să distrugă Fizeşul ca localitate“, au declarat reprezentanţii delegaţiei, atât înainte de a intra în Instituţia Prefectului, cât şi în timpul întâlnirii. Au fost prezenţi pe lângă prefectul Nicolae Miu Ciobanu, subprefectul Sebastian Purec şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Iova, arhitectul şef al judeţului Victor Naidan şi directorul Direcţiei judeţene de Patrimoniu, Corina Pascotă.

„Modul în care Primăria îşi stabileşte priorităţile e o problemă locală şi nicidecum a noastră, pentru că nu ni se subordonează“, a explicat prefectul Ciobanu. Reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a îndemnat pe cetăţenii nemulţumiţi să pună problema pe tapet prin reprezentanţii lor în Consiliul Local. „Dacă nu aveţi niciun reprezentant din Fizeş în Consiliul Local, ar fi trebuit ales un delegat sătesc, cum prevede legea“, a mai precizat prefectul judeţului.

În cadrul discuţiilor, pe lângă problema drumului judeţean, au mai fost amintite şi alte lucrări, precum şi eventuale ilegalităţi care s-ar petrece în comună, drept pentru care li s-a sugerat protestatarilor să facă sesizări comune, atât către Instituţia Prefectului, cât şi către Consiliul Judeţean (pentru obţinerea unor date suplimentare), dar mai ales către instituţiile abilitate să cerceteze asemenea fapte.

Referitor la principala problemă cu care s-au prezentat locuitorii la Reşiţa, vicepreşedintele Ilie Iova a precizat: „În ceea ce privește drumul Berzovia – Fizeș – Doclin, acesta se află, la fel ca și alte sectoare de drum din județ, într-o stare pe care nu se poate circula în condiții normale. Este adevărat că a fost și perioada de toamnă-iarnă, cu ploi. Noi am mai făcut ceva reparații, însă, ceea ce am promis locuitorilor din Fizeș a fost că o comisie din cadrul Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat din Caraș-Severin va face aici o deplasare în zilele următoare, pentru a identifica starea exactă a drumului și vom încerca, până la o reabilitare a acestuia să se poată circula, totuși, pe el. Cei din Fizeș au ridicat și alte probleme, care țin și de alte instituții. Noi vom face tot ceea ce ne stă în putință și să încercăm să reparăm măcar temporar situația, până la rezolvarea definitivă a acestui sector de drum, prin alocarea unei sume de bani. Consiliul Județean Caraș-Severin are un proiect care se află în faza de a fi demarat, pentru sectorul de drum Comorâște – limită cu județul Timiș, la Buziaș, drumul Berzovia – Fizeș – Doclin urmând a intra în modernizare“, a precizat vicepreşedintele CJ.

La finalul întâlnirii, cei din Fizeş au găsit de cuviinţă „să mai dea o şansă autorităţilor“, considerând că dacă au avut răbdare până acum, vor mai putea aştepta vremea bună pentru reparaţiile curente, cu condiţia ca „acea cantitate de piatră trecută în devizul de lucrări să se regăsească pe drum“.

 



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Primariile din judet, sufocate de plati nelegale
CARAŞ-SEVERIN - O serie de unităţi administrativ-teritoriale au fost descoperite de Curtea de Conturi că nu prea au [...] mai multe »
Cate opt soferi pe zi au devenit pietoni
CARAȘ-SEVERIN - Acesta este bilanţul unui weekend de acţiuni ale poliţiştilor rutieri pe drumurile din judeţ. mai multe »
Fiscul pune cainii pe contrabandistii de tigari
REŞIŢA - Chiar dacă vânzătorii de ţigări de la colţ nu se lasă prinşi cu una, cu două, Fiscul a purces în [...] mai multe »
Paza buna…
CARANSEBEȘ - După ce mai mulţi cetăţeni ai municipiului Caransebeş au căzut pradă unor escroci care i-au [...] mai multe »
Un nou val al deszapezirilor
CARAȘ-SEVERIN - Iarna s-a reîntors şi pe meleaguri cărăşene, reşedinţa judeţului nefiind ocolită de ninsori. mai multe »
Banii europeni nu se arunca usor prin buzunare
CARAŞ-SEVERIN - Proiectele cu finanțare europeană reprezintă pentru unii dintre bugetari un bun mijloc de a-și mai [...] mai multe »
E foarte bine! Una din zece tabere…
CARAȘ-SEVERIN - Activitatea Direcției Județene pentru Sport și Tineret a fost apreciată de reprezentantul [...] mai multe »
Oamenii legii i-au recuperat portofelul
CARAȘ-SEVERIN - O reşiţeancă a transmis o scrisoare electronică Poliţiei şi Jandarmeriei cărăşene pentru a le [...] mai multe »
Evolutia afectiunilor, stabila sau in regres
CARAȘ-SEVERIN - Cazurile de rujeolă stagnează ca număr, iar cele ale afecțiunilor respiratorii sunt în scădere, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou