REŞIŢA – Ciobanii nu s-au hotărât în privinţa preţului cu care vor vinde anul acesta kilogramul de carne de miel.
Pentru că iarna a fost blândă, crescătorii de ovine au deja în ogradă mai mulţi miei decât primăvara trecută. Nu înseamnă însă că un kilogram de carne de miel va fi şi mai ieftin.
„Nu ne-am hotărât încă asupra preţului, dar bănuiesc că vom vinde la fel ca şi anul trecut, cu 24 – 25 de lei kilogramul Vrem să fie toată lumea mulţumită, dar nici noi să nu ieşim în pagubă”, ne spune Ioana Busuioc. În stâna de la marginea localităţii Doman, femeia are peste 200 de miei, cu care va ieşi pe piaţă la Paşte. Spre deosebire de anul trecut, când mieii au fost mici şi slabi, cei fătaţi în urmă cu numai o lună cântăresc între 8 şi 10 kilograme, iar până de sărbători se vor face numai buni de tăiat. „Am miei foarte frumoşi. E adevărat că iarna a fost blândă anul acesta, dar şi noi am avut grijă de animale. Pe lângă fân şi trifoi, le-am dat oilor porumb şi tărâţe. Iar dacă oaia este sănătoasă, şi mieii sunt la fel”, mai spune Ioana Busuioc.
Ca şi în anii trecuţi, o bună parte dintre mioare vor ajunge peste hotare. „Au venit săptămâna trecută nişte turci, dar i-am refuzat deocamdată, pentru că ne ofereau 10 lei pe kilogram, în loc de 15 cât ar fi rentabil şi pentru noi. Anul trecut am vândut la străini cu 12-13 lei kilogramul. Nu vrem nici să ne îmbogăţim, dar şi noi avem familii,copii de crescut, iar munca la oi nu este deloc uşoară. În plus, avem şi noi cheltuieli cu furajele, cu înregistrarea animalelor la medicul veterinar, aşa că nu putem vinde kilogramul de carne prea ieftin. Sigur că ne convine să dăm mai mulţi miei deodată, dar nici să ne batem joc de munca noastră nu se poate!”, ne spune Ruja Crăciun, din localitatea Goruia.
Cum tradiţia spune că de pe masa de Paşte nu pot lipsi cozonacii, vinul şi nici carnea de miel, vor exista suficienţi reşiţeni care nu se vor uita la bani atunci când vor ieşi la cumpărături.
Roxana Bălan Nafiru