Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Fotografiile au fost apreciate după ilustrarea temei, creativitate şi originalitate, calitatea tehnică de fotografiere.Miercuri, 14 decembrie, Centrul de Tineret Mansarda din Reşiţa a găzduit concursul de fotografie Focus voluntar, competiţie ce s-a dorit a fi un exerciţiu creativ prin care tinerii să surprindă în imagini activitatea şi ideea de voluntariat.

La concursul organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin au participat tineri fotografi amatori cu vârsta cuprinsă între 15 şi 35 de ani din toată ţara. Printre condiţiile de participare, pentru a putea fi jurizate imaginile trebuiau să se încadreze în tema anunţată, să fie cele originale, păstrând caracteristicile EXIF şi să fie însoţite de o scurtă prezentare a ideii care stă la baza realizării lor, inclusă în formularul de participare. În cadrul competiţiei de fotografie au fost acordate şase premii, premiul I constând în obiecte în valoare de 300 de lei, premiul II – obiecte în valoare de 200 de lei, premiul III – obiecte în valoare de 150 de lei şi trei menţiuni, fiecare dintre acestea constând în obiecte cu valoare de 100 de lei. Câştigătorul locului I este Sergiu Radu Cristian cu fotografia „Încredinţare“, locul II a fost câştigat de Denisa Ţăranu cu fotografia „Copiii şi jocul“, iar Mihai Leu a obţinut locul III cu imaginea intitulată „Transformare“.

Menţiunile au fost adjudecate de fotografiile „Voluntari pentru natură şi aventură“, „Phineas şi Ferb teleportaţi pentru copiii din spitalul Caransebeş“ şi „Plase la comandă“, lucrări realizate de Şerban Mateşoane, Florin Andriuc, respectiv Daniel Crista.

Lavinia Predescu