Reactualizat la:

Voleiul de plaja, in plin sezon

Voleiul de plaja, in plin sezon
REȘIȚA – Vara este sezonul competițiilor de volei de plajă. CS Universitatea Reșița are în componența sa și o secție de volei, sportivii fiind antrenați de Dan Jitaru.

Rectifica

Voleibaliștii de la CSU Reșița au participat și la câteva stagii de pregătire centralizată, în județul Bihor și pe Muntele Mic, în Caraș-Severin, precum și la o serie de turnee în țară. În premieră, doi sportivi legitimați la CSU Reșița au reprezentat România la Campionatul Mondial U-19 de la Porto (Portugalia). Marius Roșu și Lucian Bădiceanu au concurat într-o grupă din care au făcut parte Brazilia (campioana mondială), Germania (favorita numărul 1), Austria, Mexic și Namibia. Cei doi au învins Namibia cu 2-0 și au fost foarte aproape de a trece și de Austria, conducând în setul decisiv cu 14-12.

Un rezultat notabil a obținut echipa CSU formată din Gheorghe Ilie și Tudorel Farcaș, medaliați cu bronz la Campionatul Național de seniori de la Mamaia, după victoria din finala mică cu 2-0 în fața echipei Arcada Galați, alcătuită din doi foși voleibaliști de la gruparea studențească reșițeană. Alte două echipe reșițene au ocupat locurile 5 și 6 la această ediție a CN de seniori (Marius Șoloc și Bogdan Mehedințeanu, respectiv Daniel Todoran și Emil Lung).

La Campionatul Național de senioare de la Sibiu, o altă echipă CSU Reșița a disputat finala mică. Andreea Smultea și Bianca Cenan (înlocuitoarea de ultim moment a accidentatei Sorina Buz) au pierdut din păcate medalia de bronz, fiind învinse de sportivele de la CSM Timișoara. În această săptămână, la București, are loc Campionatul Național de cadeți și juniori I, cu participarea echipei CSU Reșița, formată din Marius Roșu și Lucian Bădiceanu.

M.C.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Vointa Lupac viseaza la Liga a III-a
CARAȘ-SEVERIN - Formația Voința Lupac va întâlni sâmbătă, 23 iunie, de la ora 17:30, pe teren propriu, echipa [...] mai multe »
Karateka resiteni, din nou la inaltime
REȘIȚA - Elevii profesorului Zoltan Lipan s-au remarcat la ultimul concurs la care au participat, reșițenii reușind [...] mai multe »
Competitie de mare anvergura la Resita
REȘIȚA - Competiția Cupa Europeană WKC la karate va avea loc sâmbătă, 23 iunie și duminică, 24 iunie, la Sala [...] mai multe »
Resita, pe podiumul national la lupte
REȘIȚA - Reprezentanții școlii reșițene de lupte au cucerit două medalii la Campionatul Național de lupte pentru [...] mai multe »
Cristian Bobar s-a perfectionat la CFR Cluj
REȘIȚA - Fostul conducător și jucător din Valea Domanului, reșițeanul Cristian Bobar a revenit acasă în [...] mai multe »
Progresul Ezeris a promovat in Liga a IV-a
CARAȘ-SEVERIN - Progresul Ezeriș urcă un eșalon. Angrenată în acest an, în Liga a V-a de fotbal, pe zona [...] mai multe »
Octavian Benga, noul antrenor al CSM Resita
REȘIȚA - Octavian Benga va fi noul antrenor al echipei CSM Școlar Reșița în ediția 2018-2019 a campionatului [...] mai multe »
Croatia a luat Cupa Romaniei
CARAȘ-SEVERIN - Viitorul Caransebeş – Croaţia Clocotici 2-3 (1-0) , duminică, 17 iunie, în finala fazei judeţene [...] mai multe »
Fetele de la Traian Vuia, aur la Turneul Final
REȘIȚA - Handbalistele de la Liceul Teoretic Traian Vuia au obținut duminică, 17 iunie, medalia de aur la Turneul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou