Reactualizat la:

Voleiul caransebesean, un lot impresionant

Voleiul caransebesean, un lot impresionant
CARANSEBEŞ – Obiectivul pentru acest an este clasarea în primele cinci echipe, ceea ce înseamnă un loc în Cupele Europene.

Rectifica

După ce, cu o zi înainte, sportivii se reuniseră la Sala Polivalentă din cartierul Pipirig, la sfârşitul săptămânii recent încheiată, în Aula „1 Decembrie 1918” a primăriei municipiului a avut loc prezentarea lotului echipei Volei Club Banatul Caransebeş. Din „vechea gardă”, cea care a promovat, la începutul verii, în Divizia A1, au mai rămas doar patru sportivi, însă transferurile efectuate în pauza competiţională de conducerea clubului sunt cu adevărat impresionante.

Continuă activitatea la clubul caransebeşean Emil Lung, cel care, înainte de a evolua la echipa din municipiu, a mai jucat la Oradea, Slatina, Şimleu Silvaniei, Timişoara şi Baia Mare, el fiind unul dintre cei care au pus serios umărul la promovarea C.S. Volei Club Banatul în primul eşalon valoric al ţării. Raul Oprişor este de loc din Oţelu Roşu şi, înainte ca anul trecut să vină la Caransebeş, a mai jucat pentru Craiova, Steaua, Dej, evoluând o scurtă bucată de timp şi în Dubai şi Irak. Liviu Murgoi a terminat junioratul anul acesta la Caransebeş şi, la fel ca şi Florin Balica, ultimul dintre cei păstraţi din campionatul trecut, a jucat doar pentru clubul din municipiu.
Au venit la echipă în această vară Fabian Birău, originar din Oţelu Roşu, sportiv care a adunat 160 de selecţii la echipa naţională şi care a mai jucat la Belgrad, Petrolul Ploieşti, Constanţa şi Zalău, Todor Filip, şi el din Oţelu Roşu, care s-a întors acasă de la Craiova, Dan Borota, care din 2006 joacă la echipa naţională, el mai evoluând la Baia Mare, Zalău, Constanţa, Craiova şi la Nisa, în Franţa, Laurenţiu Vânătoru, care are şi el, de asemenea, câteva prezenţe în echipa naţională şi a mai jucat la Slatina, Steaua, Brăila, Baia Mare şi Craiova, sârbii Vladimir Iovici şi Vladan Aleksici, ambii veniţi de la Craiova, precum şi Ionuţ Teleleu, care a mai jucat la Craiova şi şimleu Silvaniei.

Primarul Marcel Vela i-a asigurat pe voleibalişti că administraţia locală va fi alături de club, salariile lor vor fi plătite la timp şi vor avea condiţii bune de pregătire, lotul urmând să plece în cantonament la hotelul „Dierna” din Băile Herculane, marţi, 12 august. În ceea ce priveşte obiectivul pentru acest an, edilul municipiului a declarat că se urmăreşte clasarea în primele cinci echipe, ceea ce înseamnă automat un loc în Cupele europene, obiectiv care, odată atins, ar însemna o premieră pentru Banatul Montan.
„Spre bucuria mea, conducerea clubului şi staff-ul tehnic au făcut transferuri de calitate, Caransebeşul având un lot foarte bun, un lot cu un CV impresionant. Sunt jucători în echipa naţională de volei, care au evoluat la cluburi de renume din ţară şi din străinătate, din Franţa, Cipru sau Serbia, şi au venit aici ca să facă performanţă. Este o bucurie şi o onoare pentru noi să avem un lot atât de valoros şi de profesionist şi sper să-şi îndeplinească obiectivele pe care, până la urmă, şi le-au fixat singuri. Cred că voleiul, care are o tradiţie în Caransebeş, va fi în acest campionat, dar şi în viitor, la un standard calitativ ridicat, astfel încât toţi suporterii şi cei care sunt îndrăgostiţi de volei să vină cu mare plăcere la Sala Polivalentă din municipiu”, a declarat Marcel Vela.

Sorin Rogoz

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
A doua victorie consecutiva
REȘIȚA - CSU Reșița – KSE Târgu Secuiesc 36-19 (18-6), în Divizia A de handbal feminin, Seria B. Handbalistele [...] mai multe »
Roco Sandu: Aveam mare nevoie de aceasta victorie
REȘIȚA - După victoria cu 2-0 în fața echipei Gloria Lunca Teuz Cermei, antrenorul rosso-nerilor, Roco Sandu, a [...] mai multe »
Victorie fara gol primit pentru CSM Scolar
REȘIȚA – Rosso-nerii au învins pe Gloria Lunca Teuz Cermei cu scorul de 2-0, în etapa a V-a a Ligii a III-a la [...] mai multe »
Caransebesul smulge 3 puncte la Oravita
ORAVIȚA - CS Oraviţa – ACS Viitorul 1913 Caransebeş 2-6 (0-2), în etapa cu numărul 4 a Ligii a IV-a, [...] mai multe »
CSM Scolar nu-si mai permite pasi gresiti
REȘIȚA - Rosso-nerii vor disputa sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 17, pe teren propriu, partida cu Gloria Lunca [...] mai multe »
In stil de mare campioana. Alina Vuc, aur la Mondialul Militar de lupte!
REȘIȚA - Luptătoarea Alina Vuc și-a apărat cu succes titlul cucerit anul trecut la Campionatul Mondial Militar de [...] mai multe »
Gugulanii, pe podium la Cupa Aradului
CARANSEBEȘ - Șapte medalii au cucerit judoka de la Energetica din Caransebeș zilele trecute la Cupa Aradului la judo, [...] mai multe »
Victorie mare pentru Muncitorul Resita
REȘIȚA - Muncitorul Reșița -  City’Us Târgu Mureș 7-4, în Liga I de futsal, prima victorie din acest campionat [...] mai multe »
Fotbal si bataie in Liga a IV-a
CARAȘ-SEVERIN - Incidente la meciul Agmonia Zăvoi – Voința Lupac. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou