Reactualizat la:

Volei Club Caransebes, lider solitar in liga nationala

Volei Club Caransebes, lider solitar in liga nationala
Scris de Răzvan Mihalcea - CARANSEBEŞ – Voleibaliștii gugulani au trecut și de cel de-al patrulea hop, 3-1 pe teren propriu cu Dinamo București, după un joc tensionat.

Pe seturi a fost 25-22, 25-21, 20-25 și 25-17, ceea ce înseamnă alte trei puncte în clasament, elevii lui Valentin Pereu fiind singurii cu punctaj maxim după primele patru etape. Gugulanii au început în forță, cu un Aivars Petrusevics în mare formă, și au controlat primele două seturi.

În cel de-al treilea parțial însă, pe fondul unei pene de curent în zona Polivalentei din cauza căreia partida a fost întreruptă aproape 10 minute, caransebeșenii s-au relaxat și le-au permis dinamoviștilor să revină pe final de set și să și-l treacă în cont pe tabelă. Muștruluiți serios de Valentin Pereu, bănățenii nu au mai făcut concesii în actul următor, chiar dacă echipa Ministerului de Interne, antrenor și jucători, a încercat, ca de fiecare dată la Caransebeș, să pună presiune pe arbitri și să facă scandal. A fost 25-17, serviciile lui Fred Teixeira din finalul partidei ridicându-i în picioare pe cei 700 de spectatori prezenți în Polivalenta din Caransebeș.

„Am avut un meci greu, ne bucurăm că ne menținem acolo sus. La Zalău mergem să obținem puncte, niciunde nu mergem cu capul plecat, sperăm să facem un joc frumos și să aducem puncte. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, noi avem obiectiv locurile 5-8, dacă se poate mai sus ar fi foarte bine pentru noi”, a spus la final jucătorul Caransebeșului, Emil Lung.

Rectifica

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Sunt primii pe judet la fotbal
REȘIȚA - Echipa Colegiului Național „Traian Lalescu” Reșița merge la faza de zonă a ONSS. mai multe »
Concursul de powerlifting, un succes
REȘIȚA - Instructorul Răzvan Chelu este mulțumit de reușita primei ediții. mai multe »
Viorel Lolea renunta la salariul de la AJF
REȘIȚA - Președintele forului fotbalistic județean dorește sprijinirea sectorului juvenil. mai multe »
Gugulanii si resitenii, pe podiumul Cupei Transilvaniei
CARAȘ-SEVERIN - În ultimul weekend din luna februarie, judoka de la Energetica din Caransebeș și de la Muncitorul [...] mai multe »
CSM Resita a castigat amicalul de la Moldova Noua
REȘIȚA - Rosso-nerii s-au impus sâmbătă cu 2-1 în deplasarea amicală de la Moldova Nouă împotriva echipei [...] mai multe »
Meci important pentru Muncitorul
REȘIȚA - Echipa antrenată de Ion Roman va disputa luni, 27 februarie, un meci foarte important împotriva formației [...] mai multe »
Favorita pe hartie, Banatul pierde inca un meci acasa
CARANSEBEȘ - Caransebeșenii au cedat în 5 seturi, 2-3, după o partidă dramatică, în fața Științei Bacău, [...] mai multe »
Resita e tare la kickboxing
REȘIȚA - Cinci locuri I la un concurs organizat în județul Timiș. CSM Școlar Reșița are și o secție de arte [...] mai multe »
Victorie muncita pentru Viitorul Caransebes
CARANSEBEȘ - Viitorul Caransebeş – ACS Ghiroda 2-1 (2-0),într-un meci de verificare disputat vineri după-amiază, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou