Caraş-Severin, Romania

TIMIŞOARA – ASU Politehnica Timișoara – Voința Lupac 5-1, în manșa tur a barajului de promovare.

Campioanele județelor Timiș și Caraș-Severin se întâlnesc în această lună în dubla manșă a barajului de promovare în Liga a III-a de fotbal. Meciul tur a avut loc sâmbătă, 20 iunie, pe stadionul „Știința“ din Timișoara, acolo unde echipa locală ASU Politehnica a întâlnit pe Voința Lupac.

Veniți pe Bega cu mult optimism, campionii din Caraș-Severin au produs un șoc la începutul meciului, deschizând scorul în minutul 3 prin Mezin, cu un șut la vinclu de la 22 de metri. Replica timișorenilor nu s-a lăsat mult așteptată, iar elevii lui Boșco Vișatovici au fost nevoiți să se apere tot mai mult.

Reduta Lupacului a căzut în minutul 18, atunci când Drăghici a reușit egalarea, scor care, de altfel, s-a păstrat până la pauză. În a doua parte a întâlnirii, jucătorii de la Voința Lupac au părut tot mai obosiți odată cu trecerea timpului și au căzut fizic, iar ASU Politehnica a taxat fără milă. Adrian Ilie a dus gazdele pentru prima oară în avantaj cu golul din minutul 60, apoi Ghinescu a făcut 3-1 în minutul 62.

Același Drăghici a transformat în minutul 83 un penalty acordat în urma faultului lui Răzvan Costachi în postură de ultim apărător, jucătorul Lupacului fiind eliminat la acea fază. Gavriluță a dus scorul la 5-1 pentru ASU Politehnica Timișoara, iar în final Drăghici putea face 6-1, din penalty, dar portarul Daniel Petruț a intuit „scărița“ atacantului alb-violet.

S-a încheiat 5-1 pentru ASU Politehnica, formație care a luat astfel o opțiune serioasă pentru promovarea în Liga a III-a. La meciul tur de pe stadionul „Știința“ au asistat printre alții președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, și președintele AJF Caraș-Severin, Viorel Lolea.

ASU Politehnica Timișoara: Burtic – Contescu, Gavriluță, Gălan – Naidin (min. 85, Feraru), Rebenciuc (min. 79, Filimon) – Vucea (min. 46, Budur), M. Stancu (min. 46, Ad. Ilie), Ghinescu – Drăghici. Antrenor: Sorin Brîndescu.

Voința Lupac: Petruț – Costachi, Vișatovici (min. 61, Creangă), Dömöndi, Oncică – Moți (min. 54, Loba), Mezin (min. 90, Nicolici), Lazarovici, Târbăț – Străin, Marta. Antrenor: Boșco Vișatovici. Partida retur este programată sâmbătă, 27 iunie, de la ora 17.30, la Lupac.