Reactualizat la:

Voința Lupac a cucerit cupa și campionatul

Voința Lupac a cucerit cupa și campionatul
Scris de Ștefan Moraru - CARAȘ-SEVERIN – La doar câteva zile după ce a câștigat Cupa României Caraș-Severin, Voința Lupac a reușit să câștige și campionatul Ligii a IV-a.

Rectifica

Elevii lui Boșco Vișatovici au învins în ultima etapă Croația Clocotici cu 4-1 și au câștigat campionatul cu un punct avans față de Viitorul Caransebeș, care a câștigat și ea meciul de la Buchin, scor 4-3. Golurile echipei din Lupac au fost înscrise de Sorin Străin, Andrei Modâlcă și Alexandru Avramovici, ultimul cu două reușite. Golul de onoare al Croației Clocotici a fost înscris de Răzvan Costachi. Valoarea și-a spus cuvântul, iar echipa mai bună a reușit să câștige pentru al doilea an consecutiv campionatul Ligii a IV-a. La finele partidei Croația Clocotici – Voința Lupac, campionii au primit din partea conducerii Asociației Județene de Fotbal tricourile, medaliile și cupa. Trofeul a fost înmânat de președintele AJF Viorel Lolea, care i-a felicitat pe campioni și le-a urat mult succes la barajul de promovare contra campioanei din Timiș, Fortuna Becicherecu Mic.

A fost un sezon foarte greu. Am avut un loc restrâns de jucători, iar pentru această ultimă etapă am vorbit cu conducerea să ne mai aducă un jucător experimentat, așa cum este Răzvan Mezin. Am muncit foarte mult pentru acest campionat, numai noi știm cum ne-am chinuit și se pare că echipa care a meritat a câștigat campionatul. Ne așteaptă o dublă grea, noi vom încerca să facem o figură frumoasă și sperăm ca la finalul meciului al doilea, noi să fim echipa care va promova în Liga a III-a”, a spus Boșco Vișatovici, antrenorul Voinței Lupac.

În ediția de campionat 2018/2019 avem o merituasă campioană județeană la Liga a IV-a, este vorba despre Voința Lupac și pe această cale vreau să felicit echipa antrenată de Boșco Vișatovici. Le doresc multă baftă la barajul de promovare. Jocul tur va fi în data de 15 iunie, la Lupac, iar returul se va disputa o săptămână mai tarziu, pe terenul echipei timișene. Sperăm ca cei de la Lupac să facă o figură frumoasă și sper că ne va reprezenta cu cinste județul. Va întâlni o echipă foarte bună și experimentată, este vorba de Fortuna Becicherecu Mic. Îmi pare sincer rău de echipa din Caransebeș, le dorim baftă în campionatul următor și cu o mai bună organizare, cred că fotbalul din Caraș-Severin o să aibă cât de curând și o echipă la nivelul Ligii a III-a. Lupacul a avut un parcurs în acest campionat aproape fără greșeală, practic s-a luptat doar cu Caransebeșul pentru primul loc. Consider că a fost un campionat fair-play și cred că AJF-ul s-a ridicat și în acest sezon la pretențiile campionatului”, a declarat Viorel Lolea, președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Cerere mare de abonamente la CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița va avea parte de un suport mult mai mare din partea publicului în sezonul următor față de [...] mai multe »
CS Universitatea Reșița, aur la Campionatul Național
REȘIȚA. Sportivele Andreea Șuhai, Larisa Ferenţ, Alexandra Boca şi Daria Grigoroiu, pregătite de antrenorii [...] mai multe »
Fortuna n-a fost de partea Lupacului
LUPAC - În prima manșă a barajului de promovare în Liga a 3-a, Voința Lupac-Fortuna Becicherecu Mic 0-2 (0-1). mai multe »
Reșițenii se pregătesc de Campionatul Mondial
REȘIȚA - Delegația Federației Române de Karate WUKF se va deplasa în aceste zile la Bratislava (Slovacia), în [...] mai multe »
Cătălin Bagherea a încheiat stagiul de la CFR Cluj
REȘIȚA - Cătălin Bagherea (16 ani) a încheiat pregătirea făcută alături de la CFR Cluj, iar acum s-a întors la [...] mai multe »
55 de medalii de aur la Campionatul Național pentru Reșița 07
REȘIȚA - Aproximativ 100 de seniori ai înotului românesc au venit la Reșița, ca să cucerească medaliile puse în [...] mai multe »
Ezerişul şi Anina, ultimul examen înainte de vacanţă
REȘIȚA - Progresul Ezeriş – CSO Anina 9-2 (5-1), în etapa cu numărul 26, ultima a campionatului Ligii a IV-a, pe [...] mai multe »
Două turnee finale au trecut, a mai rămas unul
REȘIȚA - Profesoara Lucia Moruț a participat deja cu fetele pe care le antrenează la două turnee finale (junioare [...] mai multe »
Concurs de Functional Fitness Bodyweight la Reșița
REȘIȚA - La Reşiţa, la Complexul Sportiv Superfit s-a desfăşurat concursul „Western Carphatians Functional [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou