REȘIȚA – Luptătorul se află pe prima poziție a clasamentului celor mai buni sportivi ai Clubului Sportiv Municipal Reșița.
Anul 2017 a fost unul prolific pentru luptătorii reșițeni, care au cucerit numeroase medalii atât pe plan național, cât și internațional. Așa se explică faptul că în clasamentul celor mai buni sportivi ai Clubului Sportiv Municipal Reșița se află cinci reprezentanți ai luptelor. Pe lângă aceștia, topul CSM Reșița mai cuprinde doi gimnaști, doi pugiliști, un atlet și o jucătoare de tenis de câmp.
Sportivul numărul 1 al clubului condus de Rusalin Fîc este luptătorul Vlad Caraș, câștigătorul medaliei de aur la categoria 97 kg, în cadrul Jocurilor Francofoniei de la Abidjan, din Coasta de Fildeș. De asemenea, Vlad Caraș a câștigat titlul național la seniori, dar și la U23 (Tineret). Pe locul al doilea se află atletul Marius Cocioran, campion național la 20 km marș și medaliat cu bronz la 50 km marș, la individual. Participant la două ediții ale Jocurilor Olimpice (Londra 2012 și Rio 2016), Marius Cocioran a mai cucerit anul acesta aurul cu echipa CSM Reșița la 50 km marș, precum și cu echipa României la Campionatul Balcanic, unde s-a clasat pe locul 4 la individual. Treapta a treia a podiumului este ocupată de luptătoarea Diana Franț, campioană națională la categoria 75 kg, precum și medaliată cu bronz la cea de-a 43-a ediție a turneului internațional „Henri Deglane Challenge”, ce a avut loc recent la Nisa, în Franța.
În continuare, clasamentul arată astfel: 4. Andrei Franț (lupte) – aur la Campionatul Național de seniori, categoria 86 kg; 5. Adam Babaioana (lupte) – bronz la CN de lupte seniori, categoria 125 kg; 6. Robert Pașca și Roland Modoianu (gimnastică) – prezențe în mai multe finale, în plus Robert Pașca a participat și la Universiada de Vară de la Taipei; 7. Costel Ruță (box) – argint la Campionatul Național și Cupa României de juniori; 8. Maria Rusu (lupte) – argint la Campionatul Național de cadeți și bronz la Campionatul Național de juniori; 9. Narcis Enescu (box) – bronz la Campionatul Național și argint la Cupa României de juniori; 10. Daniela Bereanu (tenis de câmp) – aur la dublu și argint la simplu, la Campionatul Național Individual de Vară U12, de la Brăila.