Reactualizat la:

„Vive la France! Vive la Roumanie!“

„Vive la France! Vive la Roumanie!“
REŞIŢA – Ziua Naţională a Franţei (14 iulie) a fost sărbătorită luni şi în municipiul de pe Bârzava.   |  Video

Rectifica

Cu prilejul acestui eveniment, cadre didactice, elevi şi studenţi s-au reunit în Sala Multimedia a Universităţii „Eftimie Murgu“ Reşiţa. Activitatea i-a avut ca invitaţi pe studenţii de la Chişinău.

„Mă bucur că cei 20 de studenţi de la Chişinău sunt prezenţi cu prilejul Zilei Franţei – un simbol al libertăţii europene. Prezenţa lor aici reflectă buna colaborare cu universitatea din Chişinău, de peste 12 ani“, a declarat Ion Vela, preşedintele universităţii şi prim vicepreşedinte al Consorţiului Carolus Magnus, înfiinţat în urmă cu cinci ani şi format din cele peste 20 de universităţi din România şi alte ţări.

Studenţi din Franţa

Obiectivele Consorţiului vizează mobilităţi de studenţi şi de cadre didactice, proiecte internaţionale şi realizarea unei reţele de cercetare. „Studenţi din Franţa vin la noi pentru a-şi elabora lucrările de diplomă“, a menţionat Vela.

Universitatea colaborează cu unele dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior, printre care şi cele din Franţa. UEM a fost (şi este) implicată în derularea unor proiecte de educaţie şi cultură, prezentate de prorectorul Gilbert Rainer Gillich.

Un album de fotografii ce ilustrează diferite activităţi profesionale şi realizarea unei piese de teatru în format electronic au fost două dintre produsele rezultate în urma acestor proiecte.

Pe site

Activitatea omagială organizată de universitate şi Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8 Reşiţa va figura pe site-ul Ambasadei franceze şi pe cel al Centrului Cultural Francez din Timişoara, a informat prof. Maria Radu.

Biblioteca şi spiritul francez

Ziua Franţei nu se putea să nu fie marcată şi de una dintre cele mai importante instituţii culturale ale judeţului: Biblioteca „Paul Iorgovici“. Programul omagial a cuprins prezentări de imagini din Franţa, audiţii muzicale, expoziţie de carte în limba franceză şi discursurile oamenilor de cultură.

Oana Copocean

oana.copocean@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Guvernul a dat, aleşii locali au împărţit „de îndată“!
REŞIŢA - N-au stat prea mult pe gânduri şi au votat pe repede înainte proiectele de hotărâre ale Consiliului [...] mai multe »
Domnul primar nu înţelege cum funcționează sistemul de învățământ!
REŞIŢA - Asta spune, într-un comunicat trimis redacţiei, inspectorul şcolar general Marius Cornici, ca o replică [...] mai multe »
Pe aici nu se trece!
REȘIȚA - Vineri dimineaţă, muncitorii lucrau deja de zor pentru reţelele de apă şi canalizare de pe strada Petru [...] mai multe »
Niciun absolvent n-a bătut palma angajării
REȘIȚA - Sala Campus Cafe a Universităţii „Eftimie Murgu“ a găzduit o nouă ediţie a bursei locurilor de [...] mai multe »
Băile Neptun, puse în siguranță de o firmă din Baia Mare
BĂILE HERCULANE - Firma are un portofoliu impresionant în ce privește restaurarea monumentelor istorice și a [...] mai multe »
Ateneul Tineretului, la CJ
REŞIŢA - Imobilul a intrat în patrimoniul Consiliului Județean, după ce s-a câștigat procesul cu lichidatorul [...] mai multe »
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou