Reactualizat la:

Viteză în Coastă, pe Valea Domanului

Viteză în Coastă, pe Valea Domanului
REŞIŢA – Pe tradiţionalul traseu din Valea Doman se vor derula, de vineri şi până duminică, 6 iulie a.c., întrecerile etapelor a VII-a şi a VIII-a ale Campionatului Naţional de Automobilism Viteză în Coastă Dunlop.

 (1 comentariu)

Reşiţenii, favoriţi

La start şi-au anunţat participarea, conform celor declarate marţi în cadrul unei conferinţe de presă, directorul de concurs Betina Jigmond, peste 40 de piloţi. Printre aceştia se vor regăsi, fireşte, şi componenţii U.C.M.R., Lucien Hora (Grupa H), Mircea Pădurean (Grupa A), Christian Nistoran (Grupa N) şi Claudiu Ciucă (Grupa H), favoriţii celor două curse. Reamintim, primii trei sunt lideri la grupele la care concurează, după primele şase etape, iar Claudiu conduce la Clasa H3.

Programul „Cupei Reşiţa“ cuprinde, în principal următoarele: joi, 3 iulie a.c., orele 16.00-19.30, verificări administrative şi verificări tehnice iniţiale; vineri, 4 iulie a.c.: ora 7.00: deschiderea parcului de service şi închiderea circulaţiei; 8.30-17.00: prezentarea sportivilor, recunoaşteri, antrenamente oficiale (două manşe), starturi în cele două manşe ale competiţiei; 18.45: festivitatea de premiere.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte
REȘIȚA - În perioada 18-21 iulie 2019, Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte libere, greco-romane și [...] mai multe »
Consiliul Județean dă bani pentru fotbal și handbal
REȘIȚA - Consilierii județeni din Caraș-Severin au fost de acord în unanimitate cu proiectul de hotărâre iniţiat [...] mai multe »
Două transferuri făcute într-o zi de CSM Reșița
REȘIȚA - Oficialii clubului din Valea Domanului i-au mai adus încă doi jucători lui Leontin Doană. Este vorba [...] mai multe »
Handbaliștii au început pregătirea cu jucători noi
REȘIȚA - Echipa de handbal CSM Reșița s-a reunit luni, 15 iulie, în Valea Domanului, iar încă de la primul [...] mai multe »
Doi reșițeni la VTM Timiș-Nădrag 2019
REȘIȚA - George Șchiopulescu și Darius Vîlsan sunt cei doi piloți reșițeni care au participat la Cupa României [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie împotriva Craiovei de Liga a III-a
REȘIȚA - Echipa antrenată de Leontin Doană a câștigat primul joc amical din această vară. CSM Reșița s-a impus [...] mai multe »
Alex Matei, nr. 4 mondial
CARANSEBEȘ - Rezultatele excelente obținute de caransebeșeanul de 16 ani la competițiile din acest an l-au propulsat [...] mai multe »
Avram Rădoi, locul V la Campionatul European de powerlifting
CARAȘ-SEVERIN - Municipiul Sibiu a găzduit zilele trecute Campionatul European de powerlifting – masters, la care au [...] mai multe »
Mihai Rohozneanu, bun și la handbal pe plajă
REȘIȚA - Mihai Rohozneanu a participat cu naționala la Campionatul European de handbal pe plajă atât la seniori, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou