Reactualizat la:

Visul unui oraş industrial

Studenti Studenti
În perioada 12-14 octombrie 2006, la Universitatea „Eftimie Murgu“ din municipiu se sărbătoreşte împlinirea a 35 de ani de învăţământ superior la Reşiţa. Ministrului Educaţiei şi Cercetării, Mihail Hârdău, va participa la suita de manifestări.

 (1 comentariu)

Rectifica

Cu această ocazie vor avea loc o serie de manifestări, punctul culminant constând în decernarea titlului academic de Doctor Honoris Causa a trei oameni care şi-au lăsat amprenta în activitatea universităţii reşiţene: prof. univ.dr. Nicolae Bogoevici, primul prorector al Institutului de Subingineri din Reşiţa, prof.univ. Petre Schulten din Germania şi prof.univ. Francisc Covaci de la Politehnica Timişoara. Evenimentul va fi onorat de prezenţa ministrului Educaţiei şi Cercetării, Mihail Hârdău, a Secretarului de Stat din cadrul MEC, Dumitru Miron, a preşedintelui Asociaţiei Rectorilor din România, Ecaterina Andronescu, cadre universitare din diverse ţări europene, oficialităţi judeţene şi locale.

Scurt istoric

Învăţământul superior din Reşiţa s-a dezvoltat în trei etape. În prima s-a procedat la inaugurarea învăţământului tehnic prin înfiinţarea, în anul 1971, a Institutului de Subingineri. A doua etapă a constituit-o trecerea la învăţământul de ingineri în anul 1990 şi în fine a treia etapă a constat în înfiinţarea universităţii în anul 1992.

Primele încercări de a fonda un învăţământ superior la Reşiţa, cu precădere tehnic, au aparţinut inginerului Carol Loncear, fost director al UDR şi ministru al Industriei Grele în perioada 1950-1952. În acest interval de timp s-au construit edificiile în care-şi desfăşoară activitatea, în prezent, cadrele didactice şi studenţii universităţii reşiţene.

În perioada 1971-1993, la Reşiţa, au absolvit peste 4300 de subingineri, care au fost încadraţi în producţie în uzinele din judeţ, precum şi în alte unităţi din ţară.

Nina Curiţa



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
De ce nu se lucrează la Centrul Reşiţei?
REŞIŢA - Se estima că firma câştigătoare ar fi trebuit să se apuce de treabă în prima decadă a lunii iunie, [...] mai multe »
Deponeul de la Lupac rămâne o mare problemă
CARAŞ-SEVERIN - La finele şedinţei Consiliului Judeţean de luni, 15 iulie, preşedintele Silviu Hurduzeu a fost [...] mai multe »
Primarul Popa revine la „iuţeala“ 5G
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean şi-a redus puţin din fermitatea dorinţei de a interzice antenele 5G [...] mai multe »
Cetatea de foc se va regenera prin artă
REŞIŢA - Este vorba despre un proiect pentru care municipalitatea şi-a dat mâna cu lumea artei, pentru a da culoare [...] mai multe »
A fost tăiată panglica la Cardiologia renovată
REŞIŢA - Nu e vorba de vreo inaugurare decât, poate, de o inaugurare a normalităţii în secţia de Cardiologie a [...] mai multe »
Au înflorit scările Semenicului
REȘIȚA - Scheletul Hotelului Semenic, în ale cărui cioburi din ferestre se oglindeşte, scăldată în soare, [...] mai multe »
Cui nu-i place cu autobuzul, să aştepte… încă 3 ani, tramvaiul!
REŞIŢA - Asta a fost replica unor concetăţeni, la fel de nervoşi ca toţi cei care au stat, marţi dimineaţă, ca [...] mai multe »
Învățăturile lui Moromete… din Caraș-Severin
RĂCĂȘDIA - Când tinerii fug de viața la țară ca dracul de apa sfințită, bătrânii rămân să țină steagul [...] mai multe »
Poate primi finanţare pentru proiecte de dezvoltare
CARAȘ-SEVERIN - Rusca Montană este una dintre ariile protejate din România care poate depune proiecte pentru a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou