Reactualizat la:

Vise „neconforme“ în judeţ

Vise „neconforme“ în judeţ
REŞIŢA – Două magazile de vise au fost închise anul trecut de CJPC, iar acţiunile în ceea ce le priveşte continuă.

 (2 comentarii)

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin a organizat, în colaborare cu Garda Financiară Caraş-Severin, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului şi Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, un număr de şapte acţiuni de control în vederea verificării respectării prevederilor legale la comercializarea produselor etnobotanice.

„În urma acestor acţiuni de control au fost întocmite şapte procese verbale în care se menţionează faptul că au fost prelevate 47 de probe, din care au fost depistate neconforme două produse etnobotanice“, a spus Cristian Angyal, comisar şef al CJPC Caraş-Severin.Comisarii au întocmit patru procese verbale de constatare a contravenţiei prin care au fost aplicate tot atâtea amenzi, în cuantum total de 38.000 lei.

„Două din cele patru procese verbale de constatare a contravenţiei au fost întocmite pentru comercializarea de produse etnobotanice care conţin substanţe periculoase iar două pentru comercializarea de produse etnobotanice fără elemente de identificare şi caracterizare traduse în limba română şi fără a avea traduse în limba română contraindicaţiile şi instrucţiunile de utilizare“, a mai spus Angyal. Anul trecut, în urma rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifice ale Laboratorului Central de Analiză şi Profil a Drogurilor, au fost închise definitiv două unităţi.

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou