Reactualizat la:

Viorel Lolea schimba imaginea fotbalului din Valea Domanului

Viorel Lolea schimba imaginea fotbalului din Valea Domanului
Scris de Marian Cărăvan - REȘIȚA – Viorel Lolea este noul director al Clubului Sportiv Municipal Școlar Reșița. În noua sa postură, omul de fotbal a avut deja o primă întâlnire cu antrenorii din Valea Domanului și își propune, pe lângă readucerea suporterilor la stadion, și o schimbare în bine a imaginii fotbalului reșițean.

Rectifica

Este o mândrie să fiu conducătorul clubului numărul 1 din județ, care a adus de-a lungul anilor rezultate și performanțe foarte bune la nivel național. Este o provocare, dar în același timp și o muncă foarte grea la care ne-am înhămat. Noi sperăm să putem readuce lumea la stadion, să îmbunătățim condițiile de pregătire pentru grupele de copii și juniori, precum și pentru echipa mare și să mulțumim suporterii fideli ai clubului și frumoasa galerie din Valea Domanului. Să îi facem să fie mândri de munca noastră din cadrul clubului. Am avut o întâlnire cu personalul de la stadion, cu antrenorii, le-am transmis că au tot sprijinul nostru în promovarea sportului de performanță. În zilele următoare vom stabili un regulament de ordine interioară pentru antrenori, angajați, conducători, precum și pentru jucători. Totodată, mă voi gândi cât pot duce din prerogativele pe care le am până acum. Dar vreau să asigur toți suporterii că o să dau totul pentru binele fotbalului reșițean. O să schimbăm în bine și imaginea fotbalului din Valea Domanului”, a spus Viorel Lolea.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Scolar infrunta CSU Craiova II
REȘIȚA - În Liga a III-a la fotbal, CSM Școlar Reșița – CSU Craiova II, sâmbătă, ora 14, în Valea Domanului. mai multe »
Cadou din suflet
REȘIȚA - De o surpriză imensă a avut parte antrenorul emerit Nicolae Constantin după succesul istoric al echipei de [...] mai multe »
CSU Resita, victorie pentru podium
REȘIȚA - CSU Reșița – Olimpic Tg. Mureș 30-23 (14-12), în Divizia A de handbal feminin, Seria B. mai multe »
Resitenii au luat medalii in Moldova
REȘIȚA - Florin Gafton și Raul Badea au urcat pe podium la un turneu internațional de lupte la Nisporeni. mai multe »
Energetica, pe podium la judo
CARANSEBEȘ - Participarea la turneul internațional de judo „Memorialul Aurel Câmpeanu”, desfășurat la Focșani, [...] mai multe »
Alina Vuc, sportiva samurai
REȘIȚA - Luptătoarea descoperită de antrenorul Nicolae Constantin a fost cuprinsă în programul „Samurai 2020”, [...] mai multe »
Banat Girls, din victorie in victorie
REȘIȚA - Fetele din Banat sunt pe primul loc în Liga a III-a la fotbal feminin. mai multe »
Miscare pentru sanatate, la Caransebes
CARAȘ-SEVERIN - Cea de-a XXI-a ediție a Memorialului Iosif Korka la atletism a avut pe loc pe Stadionul Municipal din [...] mai multe »
Resita duce Romania pe podiumul european
REȘIȚA - Echipa de lupte feminine a României s-a clasat pe locul al doilea la Cupa Europei pe Națiuni. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou