CARANSEBEȘ – Luni, 22 ianuarie, lotului echipei Viitorul 1913 Caransebeş s-a reunit pe stadionul din Balta Sărată, pentru prima data după încheierea turului Ligii a IV-a.
Așa cum Jurnal CS și Caon.ro au anunțat încă de săptămâna trecută, în vacanţa de iarnă au părăsit echipa Alin Ţundrea şi Herman Bona, iar Cosmin Ţuţul a plecat în Austria. Au fost aduşi în lot alţi trei sportivi – Cristian Bloju de la CSM Şcolar Reşiţa, Bogdan Gulea de la Rapid Buchin şi Alexandru Nicola de la Minerul Anina. De miercuri, se va alătura echipei şi juniorul Cristian Nicoară, cel care s-a pregătit cu Viitorul Caransebeş în vara anului trecut, dar care între timp a părăsit oraşul, pentru a-şi continua studiile la Timișoara.
Tehnicianul Ion Bica ne-a informat că, după câteva antrenamente de acomodare la efort, pregătirea fizică va continua de trei ori pe săptămână, urmând ca în week-end-uri echipa să suţină meciuri amicale. Începând cu data de 12 februarie este prevăzut un cantonament care se va face, cel mai probabil, în staţiunea Băile Herculane.
„În perioada de pregătire, am vrea să susţinem cât mai multe meciuri amicale, în special cu echipe de Liga a III-a, ca să vedem exact nivelul la care suntem. Am luat deja legătura cu conducerile cluburilor Şoimii Lipova, Millenium Giarmata, vom încerca şi cu Lugojul. Prima partidă o vom juca duminică, 28 ianuarie, cu colega de serie Foresta Armeniş, tot aici, pe stadionul din Balta Sărată”, a spus Ion Bica.
Antrenorul gugulan consideră că actualul lot este mult mai puternic decât cel de care a dispus în turul campionatului. „Am adus jucători pe posturile deficitare, vor mai veni şi alţii până la începerea returului, pentru că vrem să dublăm posturile, ca să putem să ne îndeplinim obiectivul – promovarea în Liga a III-a. În acest sens, primul meci din retur, cel cu Voinţa Lupac, care se va desfăşura cel mai probabil în 10 martie, pe terenul contracandidatei noastre la prima poziţie în clasament, va fi, zic eu, meciul decisiv, ţinând cont de valoarea campionatului, fiindcă, de fapt, doar primele două clasate se luptă pentru titlu. Între noi e un singur punct, iar nouă ne trebuie victorie. În caz de egalitate, asta nu înseamnă că e gata campionatul, şi la egal titlul se mai joacă”, a mai spus tehnicianul caransebeşean.