Reactualizat la:

Viitorii piloți stau bine la teorie

Viitorii piloți stau bine la teorie
Scris de R.M. - CARANSEBEŞ – 27 de cursanți ai Aeroclubului Caransebeș au susținut zilele trecute examenul teoretic pentru admiterea la zbor. Tinerii au fost testați cu privire la cunoștințele despre navigație aeriană, meteorologie, principii de zbor sau reglementări aeronautice, iar rezultatele au fost din cele mai bune.

„Chiar și așa, viitorii piloți, generația 2019 a Aeroclubului Caransebeș, mai au încă de așteptat până să înceapă zborul, pentru că dosarele acestora au fost trimise la Aeroclubul României, care trebuie să le dea undă verde pentru a începe zborul-școală. Credem că, în luna mai, tinerii noștri vor lua primele lecții de zbor pe aeroportul din Caransebeș”, ne-a declarat comandantul Aeroclubului Caransebeș, Cristian Iorgov, unul din cei mai renumiți piloți de acrobație din România.

Aeroclubul Caransebeș a intrat în cel de-al 11-lea an de activitate, zeci de tineri fiind inițiați aici de-a lungul anilor, majoritatea gratuit, în tainele pilotării de avioane ultraușoare.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Vă rugăm să ne ajutați!
BĂILE HERCULANE - Acestea au fost cuvintele exprimate de doi turişti rătăciți în apropierea stațiunii Băile [...] mai multe »
Doi cărăşeni, căutaţi de autorităţi
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii anunţă că sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 9.30, la Mâtnicu Mare, se [...] mai multe »
DN6, închis două nopţi, lângă Teregova
TEREGOVA - În nopțile de 22 spre 23 aprilie şi de 23 spre 24 aprilie, între orele 0.00 şi 3.00, DN6 va fi închis, [...] mai multe »
Zece mii de joburi și un miliard de euro în zona de Vest!
VEST - Acesta este bilanțul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, care a marcat în cadru oficial, joi, 18 [...] mai multe »
Donație Rotary pentru spital: două monitoare la Pediatrie! Urmează un dermatom!
CARANSEBEȘ - Clubul Rotary Caransebeș a venit iarăși cu aparatură nouă la spital, în cadrul proiectului pe care-l [...] mai multe »
Restricţii de circulaţie în zona centrală
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană atenţionează conducătorii auto vizavi de faptul că vor fi instituite măsuri [...] mai multe »
La Reşiţa, îţi iei bilet de autobuz dintr-o atingere
REŞIŢA. Societatea Transport Urban Reşiţa a finalizat montarea aparatelor care le permit reşiţenilor să-şi ia [...] mai multe »
Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor în judeţ
REŞIŢA - Întrunit în şedinţă extraordinară, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat [...] mai multe »
Atenție, șoferi! Trafic oprit pe DN6, după Zăgujeni!
ZĂGUJENI - Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe DN 6 Caransebeş – [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou