Reactualizat la:

Victorie spectaculoasa pentru Muncitorul Resita

Victorie spectaculoasa pentru Muncitorul Resita
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – În Campionatul Național de Futsal U19, Muncitorul Reșița – Informatica Timișoara 5-4.

Rectifica

Echipa de tineret Muncitorul Reșița U19 s-a impus luni, 12 decembrie, pe teren propriu, cu scorul de 5-4 în fața formației Informatica Timișoara. Elevii antrenorilor Ion Roman si Adrian Cîrjan au început foarte bine partida, au deschis scorul încă din primele minute prin Iosif Budai. Până la pauză a mai înscris pentru Timișoara Laurian Ivașcu, iar Robert Păvan a fost cel care a dus-o pe Muncitorul în avantaj. Partea a doua a jocului a fost mult mai spectaculoasă decât prima. Nicolae Budai a marcat pentru 3-1 în favoarea Muncitorului, dar același Laurian Ivașcu de la Timișoara, l-a învins pe portarul Bogdan Lolea de două ori, restabilind și egalitatea pe tabela de marcaj. Finalul meciului a fost unul foarte captivant, Nicolae Budai a înscris încă o dată pentru Muncitorul, iar Cătălin Târțau de la Timișoara a egalat, însă ultimul cuvânt l-au avut tot reșițenii. Același Nicolae Budai a mai marcat încă o dată și a stabilit scorul final de 5-4, după o partidă în care n-au lipsit nici tensiunile dintre jucători. Muncitorul Reșița U19 se află pe primul loc în Seria a V-a și a acumulat pănâ în prezent 13 puncte dim 6 meciuri disputate, în timp ce Informatica Timișoara se află pe locul al doilea, cu 10 puncte obținute în 5 partide. În această serie, alături de Muncitorul și Informatica Timișoara, se mai află echipele Șoimii Șimand și Autobergamo Deva.

Muncitorul Reșița: Bogdan Lolea, Iosif Budai, Otero Iago, Robert Păvan, Casian Sporea, Nicolae Budai, Ionuț Alexandru, Deian Budimir, Adrian Cîrpaciu, Cristian Lolea.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Reșița, după puncte la Daco-Getica
REȘIȚA - În etapa a IV-a a Ligii 2, CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 24 august, în deplasare, de la ora 11:00, [...] mai multe »
CSU Reșița și-a aflat adversarele din Divizia A
REȘIȚA - Handbalistele de la CS Universitatea Reșița și-au aflat adversarele din Divizia A, Seria D, din sezonul [...] mai multe »
Vaidasigan: Pe 29 august vom simți pe pielea noastră ce înseamnă Liga Națională
REȘIȚA - Handbaliștii reșițeni au încheiat seria meciurilor amicale, iar acum așteaptă cu nerăbdare startul [...] mai multe »
Nu este nicio legătură între CSM Reșița și Sportul Snagov
REȘIȚA - Consilierul local Hadrian Popescu și președintele Cristi Bobar au explicat faptul că între CSM Reșița [...] mai multe »
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre are planuri mari cu ACS Mundo, club care are deja filiale atât în Reșița, cât [...] mai multe »
ACS Banat Girls caută junioare
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița organizează joi, 22 august, de la ora 16, pe stadionul Gloria, o acțiune de [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți pentru Liga Națională
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat la finalul săptămânii trecute ultimele două meciuri amicale înainte de startul [...] mai multe »
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou