Reactualizat la:

Victorie pentru Universitatea Resita la final de tur

Victorie pentru Universitatea Resita la final de tur
REŞIŢA – Echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa a învins pe CS Timişoara, cu scorul de 36-31 (16-14).

 (2 comentarii)

Rectifica

În ultima etapă a turului Diviziei A de handbal feminin, Seria B, elevele antrenorilor Cristian Busuioc şi Liviu Viaşu au încheiat astfel prima parte a întrecerii cu două victorii în cont, ambele în faţa celor două formaţii din municipiul de pe Bega, Universitatea, respectiv CS. După un început ezitant, cu greşeli tehnice, Universitatea Reşiţa a revenit în joc şi s-a impus în partida de pe teren propriu care a consfinţit finalul de tur.

„Am reuşit să acumulăm şapte puncte, am fost în creştere de la meci la meci pe finalul acestui tur de campionat şi ne bucurăm că am reuşit să terminăm cu bine prima parte a campionatului, evitând practic ultimele două poziţii în clasament, a spus la final antrenorul Cristian Busuioc. Meciul cu CS Timişoara a fost început ezitant, în prima repriză am făcut multe greşeli neforţate şi am fost surprinşi pe contraatac. În schimb, în repriza a doua fetele s-au dăruit mobilizat foarte mult, mai ales pe faza de apărare şi zic eu că un plus de tinereţe al nostru s-a văzut, pentru că ne-am desprins datorită contraatacurilor, am alergat mai mult decât adversarele noastre de astăzi şi aşa am reuşit să obţinem victoria.”

Universitatea Reşiţa: Codruţa Buda, Alexandra Popescu, Andra Ioţa – Andrada Stamin (7 goluri), Alina Cristea (6), Alexandra Dinu (6), Adriana Voina (5), Alexandra Mihai (5), Lorena Mocodean (3), Beatrice Kovari (2), Gianina Iung (1), Kinga Fazakas (1), Mădălina Dragoş, Claudia Stanciuc, Iasmina Roşian, Claudia Baldovin.

CS Timişoara: Oana Turlea, Amanda Aparaschivei – Alina Crapciu (11), Mădălina Istrate (6), Margareta Marin (5), Loredana Sas (4), Adelina Iosin (2), Gabriela Curtuiuş (1), Alina Dascaliuc (1), Monica Bahuczki (1), Denisa Pîrpaliţa, Doina Picu Roman. JCS-Carmen Dobre



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Derby în Banat! CSM Reșița se duce după toate punctele la Timișoara!
REȘIȚA - CSM Reșița va juca sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 16:30, în deplasare, partida cu Politehnica [...] mai multe »
CSM Reșița – Craiova se joacă la… Craiova
REȘIȚA - Chiar dacă CSM Reșița este considerată gazdă, echipa lui Leontin Doană va juca meciul de Cupă la [...] mai multe »
Antrenorul Zoltan Lipan, onorat în Parlamentul European
REȘIȚA - Meritele antrenorului de karate Zoltan Lipan au fost recunoscute și, drept urmare, reșițeanul va participa [...] mai multe »
Kickboxerii cărășeni s-au evidențiat la Cupa Mondială
CARAȘ-SEVERIN - În perioada 13-15 septembrie, Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat cu patru sportivi la [...] mai multe »
Alina Vuc a rămas cu argintul la Mondiale
REȘIȚA - Alina Vuc a câștigat miercuri, 18 septembrie, medalia de argint la Campionatul Mondial din Kazakhstan, la [...] mai multe »
Narcis Mihăilă se pregătește noaptea pentru Mondiale
REȘIȚA - În perioada 27 septembrie – 6 octombrie, la Doha (Qatar), va avea loc Campionatul Mondial de atletism în [...] mai multe »
Alina Vuc, finală de Mondiale plus calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo
REȘIȚA - Alina Vuc (50 kg) a obținut biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, după ce s-a calificat azi [...] mai multe »
Patricia Țig, în optimi la Seul
CARANSEBEȘ - Jucătoarea originară din Caransebeș s-a calificat în optimile de finală la Korea Open, turneu WTA [...] mai multe »
Patru medalii obținute de luptătorii reșițeni
REȘIȚA - Luptătorii reșițeni s-au evidențiat și de această dată la Campionatul Național individual de lupte, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou