REȘIȚA – CSM Școlar Reșița – Croația Clocotici 11-0, într-o partidă de verificare, în Valea Domanului.
CSM Școlar Reșița s-a impus sâmbătă, 19 august, cu scorul de 11-0 împotriva formației Croația Clocotici, echipă care va evolua în Liga a V-a. Pentru rosso-neri au marcat Souleymane Keita (patru goluri), Cosmin Negoescu (două goluri), Fabian Himcinschi (două goluri), Răzvan Dulap, Roberto Muselin și Cristian Poiană. Până la prima partidă oficială din Liga a III-a, reșițenii se vor pregăti în Valea Domanului, urmând să mai susțină cel puțin un joc de verificare.
„A fost un test util pentru noi această partidă amicală, practic am avut un antrenament cu public. Cum am mai spus, urmărim fazele, traseele de joc, iar prin în această partidă am urmărit să marcăm și multe goluri pentru a ne întări moralul. Ne-a ieșit acest lucru în majoritatea momentelor de joc, dar am făcut și unele greșeli atunci când am tratat anumite faze cu lejeritate. Acest lucru nu este în ordine, pentru c, nu este vorba de adversar, este vorba despre educația pe care vrem să o creăm la echipă. Vom face în continuare antrenamente normale. Sâmbăta viitoare vrem să jucăm un ultim meci de verificare, pentru a fi pregătiți de startul sezonului. Până la primul meci oficial ne vom pregăti la baza noastră și vom face antrenamente normale. Din când în când vom face și câte două antrenamente pe zi. Nu avem probleme medicale cu jucătorii și nu cred că vom mai aduce alți fotbaliști la echipă. Suntem bine în acest moment și sunt mulțumit de lotul pe care-l am la dispoziție. În cazul în care vom mai face un transfer, vom aduce un jucător ca valoare peste tot ceea ce avem în acest moment la echipă, dar cu siguranță nu va veni niciun jucător în probe”, a declarat Roco Sandu, antrenorul echipei CSM Școlar Reșița.
CSM Reșița: Petruț, Szijj, Dulap, Bacter, Liuba, Vaștag, Costin, Breșneni, Poiană, Velcotă și Negoescu.