REȘIȚA – CSM Școlar Reșița – Dinamo Pancevo 2-1, într-un meci amical. Golurile reșițenilor au fost înscrise de Burciu în minutul 42 și Liuba în minutul 56.
După patru jocuri în care n-a obținut victoria, CSM Școlar Reșița a reușit să practice un joc bun, și-a dominat adversara, creându-și mai multe faze de poartă.
„Sunt bucuros pentru că am reușit să înscriem și pentru că ne-am creat multe ocazii de gol. Am dominat acest joc aproape în totalitate, cu excepția ultimelor 20 de minute din repriza a doua, când am introdus în teren mai mulți juniori. În rest, sunt mulțumit de joc, de tinerii care au intrat în teren, mai ales că am evoluat împotriva unei echipe bune. Încă nu avem ritmul pe care ar trebui să-l avem, dar mai avem timp până începe competiția. Eu spun că suntem pe drumul cel bun și așteptăm să înceapă campionatul. Totuși, mi-aș mai fi dorit un fundaș central, dar perioada de transferuri s-a încheiat. Vom merge mai departe cu ce avem în acest moment, dar nu-mi fac probleme. Până la începerea campionatului vom mai disputa trei meciuri de pregătire”, a declarat Daniel Oprița, antrenorul echipei CSM Școlar Reșița.
Rosso-nerii au început jocul în formula: Petruț, Szijj, Bactăr, Vaștag, Liuba, Costin, Bărbulescu, Breșneni, Vădrariu, Staicu, Burciu. Au mai intrat: Zimmermann, Puțanu, Podină, Copaci, Marian Musteța, Marius Musteța, Hrudei, Manole, Negoescu și Ene.
Următorul meci amical pentru rosso-neri va fi sâmbătă, 24 februarie, când vor întâlni de la ora 13, echipa Voința Lupac, liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin.