Reactualizat la:

Victoria, singura varianta pentru CSM Resita

Victoria, singura varianta pentru CSM Resita
Scris de Ștefan Moraru -

REȘIȚA – Rosso-nerii joacă sâmbătă, de la ora 17, în Valea Domanului.

Rectifica

CSM Școlar Reșița va disputa sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 17, pe teren propriu, un meci foarte important pentru lupta pentru promovare, în compania echipei Gloria Lunca Teuz Cermei. Au mai rămas doar cinci etape de jucat din acest campionat, iar elevii lui Leontin Doană nu mai au voie să facă pași greșiți. Pentru partida cu Gloria Cermei, antrenorul Doană va avea la dispoziție toți jucătorii din lot, iar un alt rezultat decât victoria, ar diminua considerabil șansele echipei reșițene la promovare.

„Referitor la meciul care ne așteaptă, singura variantă a noastră este victoria. Am pierdut etapa trecută partida de la Deva, chiar dacă am controlat-o de la începutul și până la finalul ei. La acel joc, în prima repriză am avut posesia mingii, dar nu am avut realizări pe plan ofensiv. În partea a doua a jocului, nu știu dacă adversarii noștri au trecut de două ori de centrul terenului, dar din păcate, nu am reușit să marcăm. Am avut destule ocazii de gol, dar le-am ratat și așa s-a scris istoria acelui meci. Am ajuns în situația în care depindem și de rezultatele din celelalte jocuri și mai sunt cinci etape în care se pot întâmpla multe lucruri. Sperăm ca celelalte echipe din față să se încurce, iar noi trebuie să câștigăm aceste ultime meciuri. După părerea mea, șansele noastre la promovare nu s-au diminuat, suntem la doar trei puncte de primul loc și ne vom lupta până la sfârșit. Mi-aș fi dorit ca la meciul de la Deva, jocul nostru să fie mai slab și să câștigăm, la fel cum s-a întâmplat la partida cu UTA II de acasă. Din păcate, am jucat bine și am pierdut. Acesta este fotbalul și de aceea este un sport atât de frumos”, a declarat antrenorul Leontin Doană.

Referitor la forma mai puțin bună prin care trece echipa CSM Școlar Reșița în ultima perioadă, președintele grupării din Valea Domanului, Viorel Lolea, a spus: „Mi se pare corect ca atunci când sunt ceva probleme și nu merge echipa foarte bine, să apărem toți și să vorbim despre acest lucru. Trebuie să fim bărbați și să ne asumăm anumite lucruri. Ne așteaptă cinci meciuri foarte grele, cinci finale în care nu trebuie să ne concentrăm doar la ce fac ceilalți adversari. Cel mai important lucru este ceea ce facem noi. Avem și noi probleme de concentrare, pentru că, în special în repriza secundă, ratăm foarte multe ocazii. Sperăm ca în aceste ultime meciuri, să nu mai facem asemenea greșeli și să câștigăm jocurile. Am încredere în staff, în jucători, că vom promova. Avem un lot valoros, numeros, o galerie frumoasă și cel mai important, ne obligă numele de Reșița să promovăm”.

„Au mai rămas cinci etape de jucat, dar cel mai important lucru în acest moment este să câștigăm meciul cu Cermei de sâmbătă. Dacă nu-l vom câștiga, nu cred ca mai are sens să vorbim de celelalte etape. Sperăm ca și celelalte contracandidate ale noastre la promovare să se încurce pe acest final de campionat. Chiar dacă au mai rămas puține etape de jucat, lupta la promovare se dă între primele cinci echipe din clasament. Va fi un final de campionat de foc și vom vedea ce se va întâmpla. Cred că avem cel mai valoros lot, dar acest lucru trebuie să demonstrăm pe teren”, a declarat portarul echipei reșițene, Cristian Zimmermann.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Alina Vuc, finală de Mondiale plus calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo
REȘIȚA - Alina Vuc (50 kg) a obținut biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, după ce s-a calificat azi [...] mai multe »
Patricia Țig, în optimi la Seul
CARANSEBEȘ - Jucătoarea originară din Caransebeș s-a calificat în optimile de finală la Korea Open, turneu WTA [...] mai multe »
Patru medalii obținute de luptătorii reșițeni
REȘIȚA - Luptătorii reșițeni s-au evidențiat și de această dată la Campionatul Național individual de lupte, [...] mai multe »
S-a schimbat ora de la CSM Reșița – Craiova, dar tot în nocturnă!
REȘIȚA - După mai multe zile în care nu s-au știut ora și locul de disputare a partidei dintre CSM Reșița și [...] mai multe »
Alex Matei, ultima repetiție înainte de Mondiale
CARANSEBEȘ - Tânărul judoka din Caransebeș, care se pregătește acum la lotul național, a câștigat recent [...] mai multe »
Derby-ul Caransebeşului, câştigat de Magica
CARANSEBEȘ - Era S Comexim Caransebeş – Magica Caransebeş 0-1 (0-1), sâmbătă, 14 septembrie, pe Stadionul [...] mai multe »
Progresul Ezeriș, victorie în deplasarea de la Oravița
CARAȘ-SEVERIN - ACS Progresul Ezeriș a obținut prima victorie din deplasare din acest sezon de Liga a IV-a. Elevii [...] mai multe »
Handbaliștii, aproape de surpriză cu CSA Steaua
REȘIȚA - Elevii lui Ilie Vaidasigan au pierdut sâmbătă, 14 septembrie, la mare luptă, partida din deplasare cu CSA [...] mai multe »
Cristi Bobar: Domnilor consilieri, ajutați-mă și dați-mi bani de nocturnă, dacă acest lucru cereți!
REȘIȚA - Președintele Cristi Bobar a ținut să facă câteva clarificări legate de costurile organizării în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou