Reactualizat la:

Victoria, efectul… pauzei

Victoria, efectul… pauzei
REŞIŢA – U.C.M.R. – H.R. Karlovac 31-25 (14-14), în manşa I a turului III al Challenge Cup la handbal.   | U.C.M.R. – Karlovac 2 16.11.2008

 (6 comentarii)

Rectifica

Prima repriză a fost una foarte echilibrată, în care ambele echipe s-au aflat la conducere, fără însă a se putea desprinde.

Mobilizare generală

Din păcate, intervenţiile salutare ale lui Damjanovic nu au fost completate de eficacitatea colegilor săi. Drept urmare, oaspeţii au profitat, atât cât au putut: 3-2 (min. 6); 6-8 (min. 17); 9-10 (min. 23); 11-12 (min. 26). Reşiţenii au revenit, pe finalul primei părţi, şi au plecat la vestiar cu 14-14. Un rezultat care, se pare, a avut darul să-i mobilizeze în plus. Aceasta, pe lângă ideile tactice impuse de „principalul“ Aihan Omer, prin care apărarea echipei croate a fost „desfiinţată“, preţ de 18 minute.

La reluare, s-au mai precis din minutul 39, am asistat la o evoluţie debordantă a elevilor antrenorilor Aihan Omer şi Gligore Czari. Astfel, de la 18-16, s-a ajuns, în minutul 43, la o diferenţă de opt goluri, 24-16.

Aşa cum a fost şi în minutul 48: 26-18. Din acest moment însă, reşiţenii au o cădere inexplicabilă, şi oaspeţii se apropie, în minutul 55, la 26-24! Dar, susţinuţi de un public entuziast, ei au reuşit să revină pe finalul meciului, şi să obţină o victorie preţioasă, la o diferenţă de şase goluri, 31-25.

Dar nu suficientă, în perspectiva returului de la Karlovac. Unde, este bine ştiut, nu vor fi întâmpinaţi cu flori. Oricum, victoria este apreciabilă, şi poate fi considerată o fereastră deschisă spre faza următoare a competiţiei.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 6

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Bojan Butulija, noul antrenor al CSM Reșița! Tevzadze și Trifkovic, cu drept de joc!
REȘIȚA - Așa cum Jurnal CS și Caon.ro au anunțat de săptămâna trecută, Bojan Butulija a revenit la Reșița, de [...] mai multe »
Alex Matei: N-am vacanțe, muncesc în fiecare zi de la 5 dimineața!
CARANSEBEȘ - Asta a spus micuțul judoka la primirea titlului de cetățean de onoare al Caransebeșului, cel mai [...] mai multe »
A doua victorie consecutivă pentru fotbalistele reșițene
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița a câștigat duminică, 20 octombrie, cu 4-0 confruntarea cu ACS United Bihor, [...] mai multe »
Sport nou în Caraș-Severin: tir cu arcul!
OȚELU ROȘU - În orașul de pe Valea Bistrei a avut loc zilele trecute concursul de tir cu arcul „Cupa Ferdinand”, [...] mai multe »
Ezerişul se impune în derby-ul pentru promovare
CARANSEBEȘ - Progresul Ezeriş – Voinţa Lupac 2-1 (0-1), duminică, 20 octombrie, pe Stadionul Municipal din Parcul [...] mai multe »
Şoimii Oţelu Roşu, o echipă care promite şi… se ţine de cuvânt
CARANSEBEȘ - Era S Comexim Caransebeş – Şoimii Oţelu Roşu 2-5 (0-2), în etapa a VII-a a Ligii a IV-a, Zona [...] mai multe »
CSM Reșița a pierdut în prelungiri la Metaloglobus
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 19 octombrie, scor 0-1, partida din deplasare cu Metaloglobus, joc din [...] mai multe »
Magica a trecut de Armeniş cu 6-0 într-un meci de doar 60 de minute
CARANSEBEȘ - Magica Caransebeş – Foresta Armeniş 6-0 (4-0), sâmbătă, 19 octombrie, în cadrul etapei a VII-a a [...] mai multe »
Școala „Sf. Maria” s-a impus la Cupa Golden Kids
BOCȘA - Sâmbătă, 19.10.2019, în sala de sport din cartierul bocșean „Nufărul” a avut loc prima ediție a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou