REȘIȚA – Tânărul pilot susținut de Jurnal de Caraș-Severin și Caon.ro a fost al treilea la clasa 1, 1400 cmc-1600 cmc.
Sâmbătă, 15 octombrie, pe Drumul Județean 681 Nădrag-Fârdea, a avut loc Cupa VTM Timiș-Nădrag la automobilism, pe o vreme care a fost de partea concurenților, fără averse de ploaie și cu un traseu uscat în proporție de 95%. La start s-au aliniat 2 concurenți la clasa Junior, 4 la Karting și 37 la clasele M, 1, 2 și 3. Au fost și 5 piloți care nu au terminat cursa, 2 abandonând din motive tehnice iar alți 3 din cauza ieșirilor în decor, din fericire soldate fără victime. Organizatorii au decis ca și juniorii să parcurgă toți cei aproximativ 3 kilometri ai traseului, în timp ce pentru cei de la categoria Karting traseul a fost de numai 1,5 kilometri.
La clasa Karting toți cei 4 concurenți – AntonioTaraban, Darius Nițu, Victor Nagy și Eduardo Konig – au fost premiați și au urcat pe treapta întâi a podiumului. La clasa Juniori, locul 2 a fost ocupat de Darco Pelici, cursa fiind câștigată de către Mihai Preunca. La clasa M, sub 1400 cmc, Zsigmund Dobrai a fost al doilea, în timp ce pe prima treaptă a podiumului s-a clasat Alexandru Matei. La clasa 1, 1400 cmc-1600 cmc, tânărul pilot susținut de către Jurnal de Caraș-Severin și Caon.ro, Victor Ioan, s-a clasat al treilea, locul 2 fiind ocupat de către Marius Giurisici, iar prima poziție de către Andrei Uram.
Clasa 2, 1600 cmc-2000 cmc, a fost câștigată de Constantin Răducioiu, acesta fiind urmat de Adrian Minea și Gilles Romain. La clasa 3, peste 2000 cmc, ordinea pe podium a fost următoarea: Mircea Samuil (locul 1), Sergiu Tirla (locul 2) și Alexandru Borlovan (locul 3). Constantin Răducioiu s-a impus și la clasa Open, acesta fiind urmat pe podium de către Mircea Samuil și Adrian Minea. Organizatorii le-au oferit concurenților dar și spectatorilor, prezenți în număr destul de mare de-a lungul traseului, ceai cald și pâine cu untură pentru a-și potoli foamea.