Reactualizat la:

Viceprimarul contraatacă viguros

CARANSEBEŞ – Dacă la nivel central ţara este zguduită de tensiuni, nici reprezentanţii în teritoriu ai formaţiunilor politice nu vor să rămână în urma liderilor de la Bucureşti.

 (1 comentariu)

În municipiul de pe Sebeş scandalul este generat de cererea preşedintelui organizaţiei locale a Partidului Democrat, Ioan Ungur, privind retragerea sprijinului politic al viceprimarului Ilia Vintilă. Motivul?

Faptul că Vintilă nu a respectat „disciplina de partid“ şi a iniţiat, fără să raporteze conducerii P.D., un proiect de hotărâre prin care administraţia locală solicită Ministerului Apărării Naţionale atribuirea imobilelor Cercului Militar. Cum imobilele cu pricina erau vizate şi de Consiliul Judeţean, democratul Ungur a considerat iniţiativa viceprimarului ca fiind un act nepotrivit. Numai că Ilia Vintilă contraatacă viguros, cerând la rândul său demisia liderului organizaţiei din Caransebeş.

Referitor la proiectul iniţiat, „mărul discordiei”, viceprimarul Ilia Vintilă a declarat: „Fac şi vreau să fac echipă cu primarul Ion Marcel Vela. Vreau să fac administraţie şi nu politică, pentru că am depus un jurământ la instalarea în funcţia de viceprimar şi vreau să îl respect“.

Iulius Pîrvu

iulius.pirvu@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Ce a schimbat protestul împotriva Enel de la Măureni?
MĂURENI - În jur de o sută de cetăţeni ai comunei Măureni s-au adunat, în frunte cu primarul Brian Filimon, [...] mai multe »
Nu facem turism ca sârbii! Dar în satul Bigăr nu găsim Cascada Bigăr!
BERZASCA - Încă sunt aşteptaţi investitorii care ar putea să facă minuni în Clisura Dunării, pentru a atrage [...] mai multe »
Ion Chisălița, fostul primar de la Moldova Nouă, revine în politică
CARAȘ-SEVERIN - Și unde altundeva decât în PNL, Chisăliță fiind prezent la Timișoara, alături de senatorul [...] mai multe »
De ce nu se lucrează la Centrul Reşiţei?
REŞIŢA - Se estima că firma câştigătoare ar fi trebuit să se apuce de treabă în prima decadă a lunii iunie, [...] mai multe »
Deponeul de la Lupac rămâne o mare problemă
CARAŞ-SEVERIN - La finele şedinţei Consiliului Judeţean de luni, 15 iulie, preşedintele Silviu Hurduzeu a fost [...] mai multe »
Primarul Popa revine la „iuţeala“ 5G
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean şi-a redus puţin din fermitatea dorinţei de a interzice antenele 5G [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou