Reactualizat la:

Viaţa la ţară, bani de „afară“

Viaţa la ţară, bani de „afară“
REŞIŢA – Peste două miliarde de euro vor fi investiţi în creşterea calităţii vieţii de la sate.

Rectifica

Suma reprezintă aproape o treime din fondurile europene care vor fi derulate în cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Banii vor fi disponibili după aprobarea PNDR, lucru posibil până la începutul anului 2008.

Măsuri de susţinere

La această dată crede Lucian Colţan, director executiv adjunct în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Caraş-Severin, că fondurile vor putea fi accesate.

Conform oficialului DADR, a treia axă a PNDR prevede acordarea de sprijin financiar pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi, pentru încurajarea activităţilor turistice şi pentru renovarea satelor. Această ultimă măsură a fost de curând lansată, iar celelalte două aşteaptă aprobarea Comisiei Europene (CE).

Sprijin diferenţiat

Pentru a primi bani europeni, microîntreprinderile trebuie să aibă maxim zece angajaţi şi o cifră de afaceri anuală mai mică de două milioane de euro. „În funcţie de anumite criterii, sprijinul poate ajunge până la maxim 70% din totalul cheltuielilor eligibile fără a depăşi 200.000 de euro“, a explicat Colţan.

Adjunctul DADR a precizat că este vorba despre microîntreprinderi din mediul rural cu activitate în alte domenii decât agricultura.

Prin PNDR, se pot ridica pensiuni turistice cu nivel de confort de minim trei margarete şi pensiuni agroturistice ale căror confort atinge confortul minim al unei margarete.

Conform lui Colţan, pot primi bani europeni consiliile locale, asociaţiile de dezvoltare intercomunitare şi microîntreprinderile.

„Investiţiile de interes public neaducătoare de profit pot primi până la 100% din cheltuielile eligibile, dar nu mai mult de 300.000 de euro. Investiţiile care aduc profit primesc maxim 70% din cheltuielile eligibile, fără a depăşi 200.000 de euro“, a explicat Lucian Colţan.

Acesta a precizat că cei care derulează proiecte pe Programul SAPARD pot derula investiţii prin PNDR, doar după derularea completă a proiectului SAPARD.

Ionel Ivaşcu

ionel.ivascu@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
N-avea nimic: nici acte, nici noroc. Dar avea alcool!
DOCLIN - Marţi seară, în jurul orei 22.00, poliţiştii rutieri aflaţi în timpul serviciului pe DJ 585, între [...] mai multe »
Cărăşenii au dat aproape 3.000 de telefoane false la 112
CARAŞ-SEVERIN - Toate în primele nouă luni ale anului, cifra reprezentând mai mult de un sfert din totalul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou